EDITORIAL

Între bine și rău – recepția ideilor eugenice în cadrul elitei maghiare din perioada interbelică 

[Between good and evil – the reception of eugenic ideas among the Hungarian elite in the interwar period]

BOKOR Zsuzsa

Abstract: The study proposes a conceptual analysis of the texts written by Hungarian specialists (physicians, journalists, biologists) from the interwar period,. It analyzes how the issues of eugenics, racialization, heredity and racial biology emerged between the two world wars, reviewing the various forms of adaptation of eugenic ideas and the public discourse around them. At the time, eugenics seems to have been understood as a program of regeneration. But instead of being the guiding paradigm, eugenics remained an instrument through which the goal to ensure the biological protection of the minority ethnic group could have been achieved:. While most eugenic movements in Europe worked to emphasize the primacy of heredity in shaping human development, for the Transylvanian Hungarian elites biological, spiritual and cultural aspects were used together as defining factors of the ethnic community. Race, in spite of its eugenic connotations and its varied uses by Transylvanian Hungarian physicians, was most often considered synonymous with ethnicity and nationality and, as such, was regarded as an essential, even elementary component of the community. Race was a biological force of the ethnic group, but one that was also characterized by plurality and diversity. . However, this Hungarian biological body had to be identified and protected in order to distinguish itself from the exclusional and sometimes assimilating tendencies of the Romanian majority. This duplicity – to accept the nation’s biological body as compact as it could possibly be, and to exclude those who are not part of this biological body – gave rise to the tension that manifested itself not only around the concept of race but also around eugenics in general.

Keywords: eugenics, racial biology, minorities, Hungarians in Romania, interwar period

Introducere

„La urma urmei, nu este imposibil ca idioții să aibă și ei copii. Și oare pentru ce se nasc acești copii? Cine își asumă responsabilitatea pentru ei?”[i] – Așa își încheia Mária Kovács[ii] (cunoscută sub numele de Kovács Dezsőné/ ’soția lui Dezső Kovács’) articolul publicat în 1929. Kovács a fost o figură publică agilă și populară pentru activitatea sa filantropică și sociopolitică în cadrul mișcării femeilor maghiare (în special cele catolice) din Transilvania, între cele două războaie mondiale. Articolul ei a fost publicat în revista Református Család, o revistă de familie foarte populară, destinată publicului de religie reformată[iii]. În urma unei vizite făcute la spitalul de boli mintale din Kisújszállás din Ungaria, Kovács își ridica întrebări cu privire la problema persoanelor cu boli mintale și a „idioților” din societate. După o trecere în revistă a cauzelor bolilor mintale în societatea de atunci (căsătoria între rude, părinți cu probleme de sănătate, părinți cu probleme mintale, alcoolici), eseul reflecta asupra modurilor în care trebuiau tratați acești indivizi. Pledând pentru o atitudine creștină, iubitoare, autoarea folosea apoi un vocabular eugenic pentru a sublinia responsabilitatea adulților/părinților față de generațiile următoare, accentuând totodată și importanța introducerii consilierii premaritale. Kovács se exprima în favoarea unei selecții raționale, iar la sfârșit discuta utilitatea sterilizării din țările occidentale: „trebuie să-i iertăm pe unii dintre țăranii din zonele de câmpie care se află acolo unde sunt acum unele state din America, care luptă pentru sterilizare (…)”.

Cititorul de azi se întreabă cum de o astfel de discuție pe probleme medicale a primit o atenție sporită într-o revistă de familie, religioasă; cum a putut stârni interesul publicului larg; și nu în ultimul rând, cum s-a ajuns la o interpretare a acestor teme medicale printr-o prismă eugenică?

Acest tip de discurs nu a fost specific doar anilor 1920. Narațiunile eugenice de îmbunătățire socială și biologică au fost cunoscute publicului larg și înainte de Primul Război Mondial, iar cunoștințele științifice referitoare la aceste noi tendințe au fost receptate pe o scară largă de către publicul maghiar. Noțiunile eugenice, modurile de gândire eugenice și problematizările acesteia au străbătut un drum lung până au fost adaptate de către publicul larg. Așadar, nu era deloc neobișnuit ca publicul să participe la dezbateri pe tema eugeniei, să citească știri referitoare la degenerare și regenerare biologică, sau să interpreteze problemele sociale printr-un cadru eugenic. Mai ales după Primul Război Mondial, problemele politice și cele de sănătate au fost deseori interpretate potrivit agendei eugenice. În general, în toată Europa se putea observa o inclinație către temele degenerării rasei, a biologiei rasiale etc., iar subiectele eugeniei (procrearea de urmași sănătoși, cauzele genetice ale bolilor mintale, sterilizarea, consultul medical premarital) erau prezente în mod constant în discursul public cotidian. Schimbările postbelice, pierderile și transformările politice/teritoriale au oferit eugeniei un teren fertil în societatea maghiară, iar mișcarea a devenit tot mai populară. Potrivit lui Marius Turda, abia după Primul Război Mondial, eugenia în Ungaria a devenit cu adevărat o mișcare de dreapta, naționalistă[iv]. Acest lucru a fost tipic și pentru restul Europei, deoarece, la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 1940, eugenia a încetat să mai fie o teorie a dinamicii schimbării sociale. Preocuparea pentru creșterea potențialului biologic al societății s-a transformat treptat, iar eugeniștii au abordat problema sănătății națiunii prin excluderea așa-numitelor elementelor indezirabile. Aceasta a însemnat o eugenie restrictivă.

În studiul acesta, propun o analiză conceptuală a textelor unor specialiști maghiari (medici, jurnaliști, biologi) din perioada interbelică și analizez modul în care problemele eugeniei, rasializării, eredității și biologiei rasiale au apărut între cele două războaie mondiale. Pornesc de la premisa că o astfel de clarificare este necesară nu numai pentru că aceste file de istorie a maghiarilor din Transilvania lipsesc, dar și pentru că direcția aceasta de cercetare ne oferă acces la modurile de gândire și practicile discursive de după primul război mondial, după Trianon,prin analiza cărora putem înțelege mecanismele fine ale societății, care nu se văd totdeauna în studii de istorie politică. Totodată, prin înțelegerea ideilor eugenice pătrundem mai bine sensul concepțiilor despre etnicitate, percepțiile comunității etnice maghiare bazate pe principii biologice.

Între 1900 și 1940, în Ungaria și România a fost pus un accent impresionant pe definirea rasei și pe presupusa sa legătură cu bazele biologice ale identității. Antropologia biologică și-a găsit locul în alte discuții despre identitatea națională, cum ar fi particularitățile naționale sau asimilarea minorităților etnice[v]. Biologizarea identității naționale în ambele țăria devenit și mai pronunțată după Primul Război Mondial[vi].  Din perspectiva acestei cenceptualizări a identității naționale, națiunea a fost descrisă ca o entitate biologică ale cărei rate de natalitate și mortalitate trebuiau ținute sub control medical constant. Eugeniștii au depus eforturi pentru a promova imaginea unei comunități naționale omogene și aproape toți au împărtășit convingerea că statul trebuie să fie un stat național în care majoritatea etnică să definească națiunea.

Receptarea eugeniei în rândul elitei maghiare

În 2015, Marius Turda a introdus conceptul de subculturi eugenice[vii]. El a subliniat că în perioada interbelică, paralel cu discursul eugenic dominant la națiunile majoritare din Europa Centrală și de Est, minoritățile au creat programe eugenice proprii. Acest lucru a decurs în ciuda naturii în general exclusive a programelor eugenice naționale majoritare, care considerau minoritățile etnice ca elemente disgenice și nu ca parte din corpul biologic al națiunii. De exemplu, sașii din Transilvania au creat un birou pentru așa-numita protecție rasială, Rassenamnt der Selbsthilfe („Biroul Rasial de Autoajutorare”), condus de preotul Alfred Csallner și un oficiu național pentru statistică și genealogie, numit Landesamt für Statistic und Sippenwesen[viii]. Tot pe această bază ideologică a funcționat și asociația culturală șvăbească-germană a minorității germane din Voivodina, Schwäbisch-Deutscher Kulturbund și Kulturbund[ix], și asociația de stat a germanilor sudeteni pentru protecția tineretului german dn Cehoslovacia, Sudetendeutsche Jugendgemeinschaft[x]. Există multe elemente comune în discursurile acestor institute, care erau axate pe demografie și politici de populație, dar din perspectiva unei înțelegeri rasiale și, prin urmare, eugenice a identității naționale. Presupușii factori biologici ai comunității etnice erau cele mai importante elemente în proiectul identitar. Cele mai importante probleme discutate de eugeniștii minoritari au fost cele legate de reproducere și de protecția căsătoriei, a copiilor și a tinerilor. De asemenea, ei au acordat prioritate ratei natalității și au condamnat avortul și sistemul copilului unic. Ca și contemporanii lor maghiari, eugeniștii sași, în special Alfred Csallner (dar și membri ai Kulturbund-ului german din Voivodina), au pus un mare accent pe tendințele ratei natalității și au condamnat așa-numitul Ein- und Zweikindersystem („sistemul cu unul și doi copii”), avortul și căsniciile mixte.

Receptarea eugeniei la elita tânără maghiară a luat o cu totul altă direcție decât în cazul celorlalte mișcări vecine, ale sașilor transilvăneni sau ale eugeniștilor români. Deși nu a existat o mișcare formală sau o asociație eugenică maghiară transilvăneană, iar școala transilvăneană de eugenie, atât de renumită la începutul secolului, s-a desființat după primul război mondial, problemele eugenice europene și gândirea despre sănătatea rasei au fost încorporate organic în activitatea de revitalizare/regenerare etnică a comunității maghiare de după război. Căutarea bazei biologice a comunității a fost, de asemenea, punctul de plecare pentru definirea identității comunității etnice maghiare[xi].

Receptarea ideilor eugenice, a biologiei rasiale, a sănătății rasei sau a biopoliticii a fost foarte diferită, iar discursurile în jurul acestora eterogene. Aproape toate elitele erau familiare cu gândirea eugenică, cu tendințele internaționale privind sănătatea rasei și metodele eugeniei. Putem spune că exista o tensiune constantă în poziționare față de eugenie, în acceptarea și respingerea ei. În ceea ce privește metodele eugeniei pozitive pentru îmbunătățirea calităților biologice ale grupului etnic, acestea erau acceptate de către mulți membri din cadrul elitei maghiare, însă majoritatea s-au abținut în privința eugeniei negative. Elita medicală, mai ales, a apreciat considerabil eugenia franceză și puericultură[xii]. Ambele au avut mulți suporteri în Europa[xiii]. Acesta din urmă a promovat asistența socială și protecția mamelor, sugarilor și copiilor, în locul excluderii, selecției rasiale și sterilizării, care au caracterizat statele scandinave și politica nazistă germană în special. Ambele tendințe au avut o influență egală asupra programelor postbelice de regenerare națională din Europa de Est, dar medicii maghiari din Transilvania – cu mare probabilitate datorită influențelor cadrurilor universitare române și franțuzești în care participau – au favorizat mai mult acest curent așa zis latin al eugeniei.

Revistele și intelectualii din mediul social-creștin au criticat extremismul eugenic din Germania nazistă: de exemplu, revista catolică Erdélyi Tudósító (1919-1943)[xiv] adeseori s-a delimitat de eugenie rasistă, dar nici revistele „tinerilor ardeleni”, Erdélyi Fiatalok (1930-1940)[xv] sau Hitel (1936-1944)[xvi] nu au îmbrățișat ideile eugenice – deși rasa și îmbunătățirea rasei erau idei populare. Autorii de la revista Korunk se distanțau și ei de biologia rasială, dar urmăreau fiecare aspect al eugeniei cu curiozitate și entuziasm. Așadar, eugenia era prezentă ori de câte ori venea discuția despre puterea biologică a etniei și ori de câte ori era vorba despre conceptualizarea rasei.

De asemenea, ziarele săptămânale și cotidiene relatau în mod regulat despre aceste evenimente științifice[xvii]. Brassói Lapok (1895-1940)[xviii] a consacrat o pagină întreagă Congresului Internațional al Populației de la Paris din 1937 (29 iulie – 1 august), dar a trecut periodic în revistă și tendințele eugenice din țară. Cercetările conduse de eugeniștii români, Petre Râmneanțu și Iordache Făcăoaru au fost analizate critic de către presa maghiară, mai ales acelea care vizau populația secuiască[xix]. Cât despre ideea de inginerie biologică a omenirii, în anii 1920, în revista Korunk (1926-1940)[xx] – o revistă cu tendințe marxiste – descoperim entuziasm și admirație față de cercetările antropologice[xxi]: în 1926, Korunk a publicat chiar un studiu al lui Eugen Fischer[xxii], fără însă să critice abordarea antropologului german. Mai târziu, de la jumătatea anilor 1930 era clar pentru toată lumea că gândirea eugenică servea din ce în ce mai mult politicilor totalitare extreme, astfel încât admirația pentru rezultatele științifice ale eugeniei a fost însoțită de anxietate și reticență din partea elitei maghiare. Imre Iván Steuer[xxiii], un medic evreu din Satu-Mare, explica latura rasistă a biologiei rasiale; la fel proceda și Dénes László din Baia-Mare, trecând în revistă nu numai aspectele biologiei rasiale în Germania, dar și eugenia sovietică cu latura ei marxistă, ca o alternativă la cea germană). Totodată, prin analiza mai concisă a eugeniei s-a ajuns mai aproape și de biopolitica țării: unul dintre editori ai revistei Korunk, Imre Bányai, a adus o critică și o analiză detaliată, structurată a eugeniei, inclusiv a eugeniei și biopoliticii românești. Autorul cunoaștea vocabularul eugenetic și surprindea varianta est-europeană a acesteia într-o critică foarte severă[xxiv].

„Această viziune a istoriei face din elementele statice ale societății (familia ș.a.) factorii determinanți ai dezvoltării sociale. Făcând abstracție de rolul factorilor sociali economici și suprastructurali, problema istoriei societății umane este redusă la aplicarea limitată a câtorva legi biologice”[xxv]. Apoi, Bányai făcea legătura între fascism și biopolitică: „Importanța biosociologiei în România constă în faptul că biosociologia este singura teorie științifică cuprinzătoare a fascismului în România. Ea oferă suport teoretic pentru tendințele politice ale fascismului (protecția bogaților din mediul rural, antisemitism, anti-minoritate”, avertizând că biologia rasială poate duce la malformații sociale: „Ca program politic concret, întregul sistem al biosociologiei nu este inclus în programul formațiunilor fasciste, iar teoriile fasciste conflictuale ale societății și statului (corporatism, legionarism, etnicism etc.) nu includ decât parțial tezele biosociologiei. Cu toate acestea, nu trebuie trecut cu vederea faptul că teoria rasială a fost un factor secundar în cucerirea maselor în faza de opoziție a fascismului – de asemenea, cucerirea maselor de către Hitler s-a făcut în primul rând prin demagogia socială și nu prin teoria Günther[xxvi]”. „Protecția rasială dobândește întreaga sa importanță după ascensiunea nazismului, când politica socială este înlocuită de biopolitică, demagogia socială de rasism, iar pâinea și munca de către moștenirea genetică. Chiar și așa, teoriile fasciste încorporează deja anumite teoreme ale biosociologiei în programul lor practic. Teoriile fasciste date astăzi gravitează spre biosociologie, iar biosociologia este practic teoria românească a fascismului.” Este un articol impresionant, care, dincolo de faptul că semnala tendințele extremiste ale biopoliticii românești, aniticipa (în 1936) consecințele nazismului german.

Eugenia și bisericile. Spre o eugenie creștină?

Un factor care a împiedicat cu siguranță orice activitate eugenică în rândul elitei maghiare a fost faptul că susținătorii importanți ai mișcării de tineret transilvănene erau bisericile, care nu simpatizau cu biologia rasială. Cum enciclica papală Casti Connubii[xxvii] condamna eugenia negativă, Biserica Romano-Catolică, unul dintre promotorii acestei mișcări de tineret socio-creștine maghiare – fiind prezentă în activități sociale mai ales prin secțiile de tineret ale Federației Romano-Catolice din Transilvania (Erdélyi Római Katolikus Népszövetség) și prin asociațiile de femei catolice – s-a ferit de formele eugeniei negative. Cu toate acestea, și în ciuda faptului că Biserica Romano-Catolică nu a privit cu ochi buni eugenia și biologia rasială, elita catolică în general urmărea cu mare interes tendințele eugenice naționale și internaționale. Revista catolică, Erdélyi Tudósító (cel mai important mediator al ideologiei sociale creștin-catolice) a ridicat, de asemenea, problema eugeniei de mai multe ori, după cum arată articolele profesorului de teologie Béla Baráth[xxviii]. La fel se întâmpla și în cazul celeilalte reviste catolice, Erdélyi Lapok. Deși mulți istorici au considerat că această revistă era într-un fel de dreapta[xxix], aceasta nu însemna de exemplu o adaptare totală a ideilor naziste și fasciste, ci mai degrabă o selecție foarte atentă și foarte conștiincioasă a acestor teorii – această prudență provenind cu siguranță din statutul minoritar și subordonat al vorbitorilor, iar acești vorbitori criticau de foarte multe ori tocmai ideile rasiale care proveneau dintr-un discurs majoritar[xxx]. În această revistă s-a declarant că „nu poate exista nicio îndoială că o astfel de sterilizare este într-adevăr o procedură imorală, deoarece reprezintă o încălcare gravă a drepturilor individuale ale omului.”, însă s-a și precizat că eugenia pozitivă este una de urmărit și are efecte benevole asupra societății: „Mai presus de toate, în ceea ce privește esența efortului eugenic: creșterea sănătății sexului uman și asigurarea creării unei generații mai viguroase, faptul că acest lucru este corect și de dorit din punctul de vedere al viziunii creștine asupra lumii este dincolo de orice îndoială. La urma urmei, nu este important doar din punct de vedere statal și social, ci și din punct de vedere moral și religios, ca o umanitate mai sănătoasă și mai sănătoasă să trăiască pe pământ în locul unei generații care este handicapată, bolnavă și împovărată. Prin urmare, nu numai că salutăm eforturile eugenice care rămân în limitele bunului simț, dar le sprijinim în toate modurile posibile”[xxxi].

Discuția despre eugenie a fost, de asemenea, o bună ocazie de a identifica tendința eugenică la care doreau să se alăture. „Suntem conștienți că apărăm mari valori naționale și umane și dorim să ne facem și noi partea noastră”[xxxii]. Așadar, exista o cale eugenică catolică care i s-a părut convenabilă de urmat: cea a controlului asupra căsniciilor, asupra modurilor de viață, a sănătății indivizilor și a tendințelor demografice.

În timp ce catolicii se distanțau de orice formă a eugeniei negative, de sterilizare și de biologia rasială, se pare că existau niște diferențe subtile între atitudinile bisericilor maghiare. András Nagy[xxxiii], medic catolic, discutând cu medicul reformat Béla Jancsó[xxxiv] despre bazele unei asociații creștine maghiare medicale transilvane, făcea o referire la aceste diferențe: „Cu privire la sterilizare, totuși, pot scrie deja că Biserica Catolică o permite doar în cazul sterilizării medicale (în interesul salvării vieții individului) și, prin urmare, respinge categoric sterilizarea eugenică, forțată, din diverse motive. Menționez cu sinceritate că suntem interesați [adică cei catolici și protestanți, n.n. B. Zs.] de această chestiune dintr-un punct de vedere foarte îndepărtat și că este periculos pentru activitatea noastră socială și de salvare a oamenilor să scormonim în chestiuni care conduc la astfel de dezacorduri de principiu. La urma urmei, nu ne-am alătura pentru a accentua diferite și opuse viziuni catolice și reformate ci pentru a lucra împreună la ceea ce avem în comun și a evita ceea ce ne-ar putea diviza, în special ceea ce nu cade direct în mâinile noastre. Cel puțin așa cred eu”[xxxv].

Din scrisoare – o sursă importantă a vremii în care s-a desfășurat această organizare a activității sociale medicale – reiese clar că au existat niște discuții anterioare și că reformații erau mai permisivi în privința metodelor eugenetice negative. Din păcate, nu cunoaștem motivul care a dat prilej acestei discuții și nu știm ce însemna această permisivitate, însă e clar că a reprezentat o ocazie bună pentru a clarifica raportările diferitelor confesiuni față de aceste metode.

Această divergență în atitudinile bisericilor maghiare poate fi o explicație și pentru faptul că unii specialiști din sfera medicală și de asistență socială catolică au preferat să publice și să țină discursuri publice despre eugenie mai cu seamă în cadrul bisericilor protestante (așa cum am văzut în cazul doamnei Kovács, care publica într-o revistă a Bisericii Reformate; în mod asemănător se va afirma și Lajos Küttel, un doctor din Trascău care a ținut prelegeri publice în cadrul Bisericii Unitariene și a publicat în revistele Bisericii Reformate).

Eppur si muove – puțină biologie rasială nu stricăLajos Küttel[xxxvi], un medic din comuna Rimetea/Torockó al cărui nume a apărut în discursul public maghiar din Transilvania la mijlocul anilor 1930, a ținut în mod regulat prelegeri publice despre ereditate, biologia rasială și eugenie[xxxvii]. În studiul său despre eugenie[xxxviii], Küttel pleda în favoarea eugeniei negative în sensul eugeniei mendeliene, susținându-și argumentele cu exemple scandinave, germane și americane, în timp ce eugenia pozitivă era discutată într-un singur capitol scurt. El a scris la persoana întâi plural, subliniind astfel nu numai propria sa poziție, dar făcându-l și pe cititor să se simtă cooptat în receptarea acestor idei (știind că era un bun orator și prezentator public, putem fi siguri că această figură stilistică era intenționată). El a afirmat în mod explicit că populațiile rurale mari din Europa Centrală, cu rate ridicate ale natalității, reprezentau un „strat social inferior” față de populațiile statelor occidentale moderne, secularizate, și a susținut că „stratul social superior este, în medie, compus din oameni mai inteligenți, mai sănătoși și mai harnici decât stratul social inferior, în medie”. Îngrijorat de pierderea oamenilor „valoroși”, a căror rată de natalitate era mult mai mică, declara: „există două modalități de a opri selecția contrară. Una este calea pozitivă, care caută să promoveze reproducerea oamenilor valoroși, iar cealaltă este calea negativă, care caută să limiteze reproducerea oamenilor fără valoare”[xxxix]. Așadar, medicul susținea că prevenirea nașterii la oameni bolnavi este un act umanitar, iar fiindcă „beneficiul sterilizării va reveni doar generațiilor viitoare, deci este un act profund altruist”[xl]. Când medicul catolic András Nagy l-a criticat pe Küttel[xli] pentru că nu a luat în considerare valorile propagate de Biserica Romano-Catolică – critică de altfel justă, având în vedere că și Küttel făcea parte din secția medicală a Federației Romano-Catolice – și pentru că a compus un tratat al cărui scop era promovarea și adoptarea legii germane privind sterilizarea, Küttel a răspuns cu fraza atribuită lui Galileo Galilei: eppur si muove: „În ceea ce privește obiecția că punctul de vedere susținut de cartea mea nu coincide cu punctul de vedere al anumitor cercuri bisericești, singurul meu răspuns este că nu înseamnă că nu am dreptate. «Eppur si mouve». În concluzie, voi spune doar că criticul meu nici măcar nu a încercat să respingă vreuna dintre afirmațiile din cartea mea. Critica nu este nicăieri la obiect, este întotdeauna pe teme banale. Am impresia că cartea mea a devenit «oficial persecutorie». Atacul este motivat politic, nu științific”[xlii].

Dar Küttel nu era singurul om de știință care a susținut ideea biologiei rasei și a eugeniei negative. Profesorul Ödön Husz[xliii], un biolog clujean, a prezentat curentul eugenic publicului cititor într-o serie de articole publicate în coloanele ziarului Pásztortűz între 1934 și 1936, iar uneori nu și-a ascuns simpatia sa față de eugenia negativă și de legislația internațională bazată pe principiul sănătății rasiale. El a susținut tendința ideologică de a scăpa de populația degenerată, afirmând că menținerea în viață a „copiilor schilozi, imperfecți din punct de vedere fizic și mental” nu este un lucru de dorit, mai ales dacă avem în vedere că aceste proiecte se desfășoară din banii publici. Biologia ca „știință a vieții” explica, în opinia sa, capacitățile maghiarilor coezivi de a construi statul lor. Cu toate acestea, Husz, care a simpatizat cu darwinismul, susținea că „în lupta pentru existență, indivizii din varietatea avantajoasă câștigă teren în detrimentul celor dezavantajați”. Ödön Husz a ținut – tot ca invitat al Colegiului Unitarian – o prelegere în 1934 despre bazele selecției artificiale și ale eugeniei[xliv].

Problema rasei și eugenia

În 1938, a apărut o critică a cercetărilor biologice ale lui Petru Râmneanțu făcută de Dezső Albrecht[xlv]. Râmneanțu se îngrijora pentru că multe femei maghiare se asimilau în „rasa românească”. „Ziarele românești consideră periculoasă absorbția a 10.604 femei maghiare în grupul etnic românesc, iar noi o considerăm la fel de periculoasă pentru noi. Opinia noastră este aceeași: nu este nevoie de căsătorii mixte, să rămână fiecare la rasa ei.”[xlvi] – răspundea Albrecht, susținând că elita maghiară manifesta aceeași îngrijorare, considerând această asimilare o pierdere atât numerică, cât și calitativă, fiind vorba de femei, viitoare mame ale națiunii.

Problema rasei a devenit în mod evident un subiect de dezbatere publică după Primul Război Mondial. La fel s-a întâmplat și cu maghiarii din Transilvania, care au folosit adesea categoria de rasă în autodefinirea lor, dar fără a clarifica termenul…). Încă din 1921, în documentul binecunoscut Kiáltó szó[xlvii], concepția de rasă apare ca sinonim al etniei: „noi, cetățenii României de rasă maghiară, de credință maghiară și de limbă maghiară (…).” În 1931, la o reuniune a Academiei Catolice din Transilvania, István Sulyok a menționat limba, cultura, caracterul rasial, modul de viață și ritmul de viață comun ca fiind principalele componente ale națiunii ca o comunitate culturală[xlviii]. În 1934, într-un număr al revistei catolice, Erdélyi Tudósító, un editor al revistei precizează ce înseamnă, rasă, popor și națiune: „o rasă este o parte a întregului, iar un popor este totalitatea părților. În corpul poporului, toate rasele au aceeași valoare și nu pot fi favorizate una în detrimentul celeilalte. Aici nu se pune problema unei rase străine, deoarece ceea ce a fost încorporat nu mai este străin”[xlix].

Rasialitatea era o întrebare importantă la capitolul de autodefinire a indivizilor unei etnii și a formării acestora într-un grup. Așadar, concepția de rasă ca formă de separare, ca dovadă a alterității, era prezentă în căutarea identității și în construcția identității minoritare. Dezbaterea dintre Ferenc Balázs și Zsigmond Vita în paginile revistei Erdélyi Fiatalok este interesantă în aceset sens. Potrivit lui Ferenc Balázs, tinerii transilvăneni trebuiau să-și salveze rasa și identitatea rasială, care ar fi însemnat identificarea unei forțe constante și care putea fi găsită și păstrată indiferent de statalitate. Lupta pentru rasă era, după el, mișcarea cea mai sănătoasă a epocii[l].

În numărul patru al revistei publicat în 1930, Zsigmond Vita a atacat poziția lui Ferenc Balázs și a susținut că trebuie creat un nou concept de națiune: „Trebuie să schimbăm concepția despre națiune, să nu proclamăm sloganul luptei rasiale în loc de lupta națională, pentru a asigura coexistența pașnică a națiunilor. De asemenea, este important să avem o concepție clară despre națiune, astfel încât, ca națiune minoritară, să știm pentru ce trebuie să luptăm și ce drepturi avem în stat.” El a dat apoi o definiție a națiunii: „O națiune este formată dintr-un pământ comun, o istorie, instituții și o cultură care le leagă pe toate, deci nu este un fapt biologic, ci o înzestrare spirituală și o determinare care îmi spune cărei națiuni aparțin”. Poziția lui era de asemenea o abordare critică voalată la adresa ascensiunii biologiei rasiale și a cercetărilor eugeniștilor români: „Războinicii rasiali din vremea noastră vor să obțină puterea, așa cum au făcut-o vechii războinici ai națiunii, și găsesc această putere, desigur, în puterea statului, care trebuie să protejeze rasa dominantă de celelalte rase. Sau acceptăm ca descendenții tătari, germani, cumani sau pecenegi din Călata, Trascău și Ținutul Secuiesc să fie smulși de lângă noi pe motiv de diversitate rasială a națiunii maghiare? Teoria rasială susținută de Ferenc Balázs nu va conduce oare la metode ciudate cum este cea de definire a naționalității prin nume?”[li]

Elita maghiară transilvăneană folosea adesea rasa ca sinonim pentru etnie, reprezentând corpul biologic al acesteia, dar în a doua jumătate a anilor 1930 exista o trimitere clară la semnificațiile fasciste și național-socialiste ale termenului. Nu a fost o coincidență faptul că în disperarea lor, în special în rândul tinerilor catolici, a prins rădăcini sentimentul antievreiesc german (acest lucru poate fi urmărit în paginile ziarului catolic transilvănean Erdélyi Lapok). Fără a intra acum într-o discuție detaliată asupra acestei probleme, putem spune că elementul de rasă la sfârșitul anilor 1930 era un factor important, care trimitea la apartenența comună bazată pe origine, participând astfel la procesul etnic denumit de Bárdi Nándor închiderea în comunitate etnică (etnikai összezártság)[lii].

Folosul și rolul eugeniei în discursul elitei medicale maghiare

Fiindcă eugenia și obiectivele sale erau predominant discutate de elita medicală, în cele ce urmează voi trece în revistă aceste tendințe și diferitele conotații în discursurile medicale transilvănene. Consider importantă această secțiune a discursului etnicizant, fiindcă implicarea medicilor în procesul de regenerare etnică a comunității maghiare era considerabilă, ei fiind cei care au definit calea viabilă a adaptării tendințelor biologice în acest proces[liii]. Deși biologia rasială nu a fost susținută de tinerii membri ai comunităților minoritare maghiare, terminologia utilizată în discursurile de igienă rasială și eugenie făcea parte din vocabularul comunității medicale maghiare transilvănene. Nu întâmplător, deoarece acest discurs a fost popular în perioada de regenerare postbelică a statelor naționale din întreaga Europă, cel mai adesea medicii și societățile medicale erau cele care și-au asumat sarcina de a păzi presupusul corp biologic al națiunii.

1. Eugenia a fost utilizată pentru a explica problemele și procesele de sănătate publică. Soluțiile propuse făceau parte din instrumentele eugeniei pozitive. Problemele de sănătate publică minoritară care trebuiau rezolvate erau de obicei legate de așa-zisa scădere a puterii biologice a maghiarilor. Prin urmare, în acest context, eugenia este cel mai bine înțeleasă ca știința din spatele sănătății publice minoritare (numită népegészségügy, adică sănătatea publică a poporului) și, astfel, cele mai importante cuvinte-cheie ale eugeniei pozitive au fost utilizate în discursurile din spatele eforturilor de a explica și îmbunătăți sănătatea publică. Acești termeni includeau căsătoriile mixte, scăderea ratei natalității, declinul populației, sistemul copilului unic și bolile cu transmitere sexuală. Pe seama acestor tendințe s-a pornit întreaga acțiune medicală pentru întemeierea unei organizații medicale pe scară națională care să poată coordona și controla procesele demografice și de sănătate ale grupului etnic maghiar, s-au înființat centre pentru mame și nou-născuți, s-au tipărit broșuri și s-au organizat cursuri de îngrijirea sănătății[liv].

În 1935, revista de sănătate, Magyar Népegészségügyi Szemle deschidea prima pagină cu un articol al unui eugenist maghiar celebru, Gábor Doros, cu titlul „Cine ar trebui să se căsătorească?”[lv]. Articolul a oferit o lectură eugenică a căsătoriei, subliniind obligația membrilor comunității etnice de a produce urmași sănătoși.

Sănătatea corpului, protecția acestuia de boli, precum și planificarea familială atentă făceau parte dintr-un model eugenic care controla nașterea indivizilor biologici de valoare (socială) deplină. Una dintre principalele probleme criticate în capitolul de reproducere a fost sistemul copilului unic (egyke). András Nagy oferea o interpretare eugenică a acestuia, afirmând că din punct de vedere biologic, a avea un singur urmaș duce de obicei la dispariția unei specii: „Potrivit eugeniștilor, a avea un singur urmaș este și un proces de selecție. Speciile cu un singur urmaș își pierd viabilitatea și dispar din lume prin acest gest sinucigaș. A avea un singur copil apare în paralel cu declinul calitativ al speciilor. Speciile viabile pot avea un singur urmaș”. El a subliniat comportamentul biologic al secuilor, care, din punct de vedere antropologic, erau considerați ca aparținând componentei ancestrale mai viabile a poporului maghiar, rasa baltică de est, și, prin urmare, erau mai reproductivi decât alte grupuri de maghiari transilvăneni.
Eugenismul a oferit, de asemenea, o explicație a modului în care căsătoriile mixte au redus forța biologică a maghiarilor, celălalt obstacol în calea reproducerii sănătoase[lvi].

Un alt medic, Elek Bakk[lvii], vedea în bolile venerice una dintre principalele cauze ale degenerării sociale și considera vizitele medicale prematrimoniale conétiincioase drept principalul mijloc de prevenire. A avea urmași reprezintă răspundere față de generațiile următoare, astfel căsătoriile de conveniență au fost dezaprobate „Când vine vorba de animalele noastre, ne străduim să obținem o rasă pură și fără cusur, astfel încât să putem obține de la ele produse sănătoase și abundente. În ceea ce privește căsătoriile, este o poveste diferită. Oamenii se căsătoresc pentru bani. Să nu ne mirăm, deci, dacă omenirea devine din ce în ce mai degenerată”[lviii].

2. Descoperirile științifice despre ereditate făceau ca eugenia și științele rasiale să fie cuprinse în programele de învățământ. „Desigur, nu este nevoie să subliniem faptul că aspectele educației eugenice trebuie incluse în educația pentru sănătate la toate nivelurile de învățământ”[lix], a declarat medicul András Nagy. Sănătatea rasială ca subiect făcea parte din programa de formare profesională în curicula unor instituții, un bun exemplu fiind eugenia în cadrul cursului de medicina pastoralis la Facultatea de Teologie din Gyulafehérvár/Alba Iulia (curs care era de altfel predat tocmai de András Nagy), dar eugenia era inclusă și în cursuri mai reduse, de exemplu la cursurile de protecție a sugarilor și de formare a moașelor. Deși eugenia făcea parte din câteva planuri de învățământ minoritar, lipseau specialiștii în eugenie. Béla Jancsó se plângea de lipsa unor astfel de specialiști în cursul său de orientare profesională pentru tineri, din 1934: „Poporul nostru este amenințat de boli de natură fiziologică și nu există nimeni care să poată lupta pentru o maghiarime mai sănătoasă cu ajutorul eugeniei, știința creării unor generații mai sănătoase, care este atât de avansată la nivel mondial”[lx].

Biologia rasei era, de asemenea, un aspect extrem de important al anchetelor sătești. „Probleme de sănătate publică”, cel de-al patrulea capitol al manualului lui Béla Demeter pentru anchete rurale, includea peste 100 de întrebări referitoare la situația sanitară a satului studiat. Ultimele 10 întrebări se refereau la presupusele caracteristici rasiale/biologice și la bolile moștenite[lxi].

3. Eugenismul a servit la consolidarea conștiinței naționale prin susținerea ideii că națiunea este o entitate biologică. Într-unul dintre studiile sale, András Nagy descria într-un mod foarte grafic structura rasială a maghiarilor din Transilvania. Potrivit acestuia, poporul maghiar descindea în mare parte din două componente indigene, componenta rasială turanică și cea baltică estică. În aprecierea sa, aceasta din urmă nu a avut niciodată elementul de glorie războinică. Erau oameni harnici, cu o rată bună a natalității[lxii]. În același studiu, el a identificat obiectivul colectiv al maghiarilor din Transilvania după cum urmează: „Să ne reproducem! […] Nu în scopul expansiunii, ci numai în scopul de a da muncitori pământurilor care trebuie cultivate, pentru a crea noi familii în număr cât mai mare și o populație cât mai numeroasă și, ca atare, menținând o tensiune internă capabilă să reziste presiunilor externe”[lxiii].

În loc de concluzii

În acest program interbelic al minorității maghire, eugenia pare să fi fost înțeleasă ca un program de regenerare. Dar, în loc să fie paradigma călăuzitoare, a rămas un instrument prin care s-ar fi putut atinge obiectivul: a aduce siguranța științifică cu privire la îmbunătățirea capitalului biologic al neamului și a asigura protecția biologică a grupului etnic. Inițiativele medicilor maghiari din anii 1930 nu pot fi considerate inițiative eugenice. În timp ce majoritatea mișcărilor eugenice din Europa au lucrat pentru a sublinia primatul paradigmei biologice, pentru elita maghiară din Transilvania aspectele biologice, spirituale și culturale au devenit împreună factorii definitorii ai comunității etnice. Rasa, în ciuda conotațiilor și utilizărilor sale eugenice în rândul medicilor maghiari din Transilvania, era cel mai adesea considerată sinonimă cu etnia și naționalitatea și, ca atare, era privită ca o componentă esențială, chiar elementară a comunității, o forță biologică a grupului etnic, dar care totodată se mândrește de o pluralitate și diversitate, așadar nu este una exlusivă și marginalizantă. Acest corp biologic însă trebuia identificat și protejat pentru a se delimita de tendințele exclusiviste și uneori asimilatoare ale majorității românești. Această duplicitate – de a accepta corpul biologic și rasa așa cum este și pe de altă parte de a exclude pe cei care nu fac parte din acest corp biologic (cazul evreilor, de exemplu) s-a manifestat nu numai în jurul conceptului de rasă dar și a eugeniei în general.

Cu toate acestea, ceea ce era nou, în comparație cu discursurile anterioare ale elitei, era faptul că factorul biologic ajunsese să fie înțeles ca o componentă esențială a vieții comunității minoritare și, într-adevăr, era echivalat cu însăși supraviețuirea acestei comunități. Discursul eugenic a devenit parte a proceselor de construire a identității. Aceste procese au așezat apărarea rasei pe o bază cvasi-eugenică prin eliminarea statului, elementul central esențial pentru modernizarea eugenică. Toate acestea au fost organizate de jos în sus, în timp ce sănătatea publică românească (și motorul ei eugenist) nu numai că a primit sprijinul statului, dar a și implementat centralizarea statului pentru a menține presupusa sănătate a națiunii.

Discursul eugeniei pozitive a devenit parte a unui program socio-politic și a fost redefinit – uneori învelit în concepția rasei – în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, primind noi conotații și sensuri.

Note

[i] Kovács Dezsőné, „A legszerencsétlenebbek”, Református Család, nr. 16, 11 august 1929, pp. 193-195. Toate citatele din acest studiu sunt traduse de către autor.

[ii]Kovács Dezsőné, născută Pap Mária (1865-1937) învățătoare, profesoară de școală civilă, scriitoare pentru tineret. Soția lui Dezső Kovács. A activat în viața publică ca susținător al educației moderne pentru fete. În paginile revistelor Család és Iskola, A Hírnök, Hölgyfutár, Pásztortűz și în multe alte ziare transilvănene, a pledat pentru îndrumarea fetelor către cariere practice. Din 1930 a fost aleasă de două ori ca membru în Consiliul Local al orașului Cluj, fiind responsabilă pentru proiectele sociale comunale.

[iii] Revista de familie a Asociației Femeilor Reformate din Transilvania, apărută între 1929 și 1944. Revista Református Család avea un număr foarte mare – de 1.000-1.200 – de abonați,  vezi Sarolta Püsök, „To Serve with Words, Letters, and Deeds – The First Stage of the Református Család [Reformed Family] Periodical’s Publication (1929–1944)”, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Theologia Reformata Transylvanica, vol. 65, nr. 2, 2020, pp. 107-126, p. 122. DOI: 10.24193/subbtref.65.2.06.

[iv] Pentru o analiză detaliată a eugeniei maghiare de la începutul secolului al 20-lea vezi Marius Turda, Eugenics and Nation in Early 20th Century Hungary, Palgrave Macmillan, London, 2014.

[v] Este interesant cum se desfășoară acest proces în Europa Centrală și de Est. Vezi analizele din volumele: Marius Turda și Paul J. Weindling (eds.), „Blood and Homeland”. Eugenics and Racial Nationalism in Central and Southeast Europe, 1900–1940, CEU Press, Budapest – New York, 2007; Marius Turda, Modernism and Eugenics, Palgrave Macmillan, London, 2010; Marius Turda, Eugenism şi modernitate.Naţiune, rasă şi biopolitică în Europa (1870-1950), Polirom, Iaşi, 2014; Vojtěch Pojar, Expert Knowledge, Rural Spaces and The Making of Post-Imperial Subjects in Interwar East Central Europe, Rural History, The Fifth Biennial Conference of the European Rural History Organisation (EURHO), Jun 2022, Uppsala, Sweden. ‌halshs-03753677‌; Vojtěch Pojar, Experts in Post-imperial Transitions. Entanglements and Diverging Trajectories of Eugenicists between the Habsburg Empire and the ‘Miniature Empires,’ c. 1900–1939, PhD thesis, submitted to Central European University Doctoral Program in Comparative History, Budapest, Hungary and Vienna, Austria, 2023; Per Anders Rudling, „Eugenics and racial anthropology in the Ukrainian radical nationalist tradition,” Science in Context, No. 32, 2019, pp. 67–91, doi:10.1017/S0269889719000048; Maria Bucur, „Eugenics in Eastern Europe, 1870s–1945,” în The Oxford Handbook of the History of Eugenics, Philippa Levine and Alison Bashford (eds), Oxford University Press, Oxford, 2010, pp. 398–410; Marius Turda, Christian Promitzer, și Sevasti Trubeta, Health, Hygiene and Eugenics in Southeastern Europe to 1945, Central European University Press, Budapest, 2011; Friederike Kind-Kovács, „Feeding Hungry Bodies Children’s Nutrition as Biopolitics after the Great War”, în Biopolitics in Central and Eastern Europe in the 20th Century. Fearing for the Nation, Barbara Klich-Kluczewska, Joachim von Puttkamer și Immo Rebitschek (eds.), Routledge, London-New York, 2023, 137-159. DOI: 10.4324/9781003161080-11.

[vi] Vezi lucrările: Maria Bucur, Eugenics and Modernization in Interwar Romania, University of Pittsburg Press, 2010; Marius Turda, „Gheorghe Banu’s Theory of Rural Biology in the 1920s Romania”, în Medicine, Hygiene and Society from the Eighteenth to the Twentieth Centuries, Constantin Barbulescu and Alin Ciupala (eds), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2012, pp. 125-140.

[vii] Marius Turda, „Minorities and eugenic subcultures in East-Central Europe”, Acta hist. med. stom. pharm. med. Vet., vol. 34, nr. 1, 2015, pp. 8–17.

[viii] Tudor Georgescu, „Ethnic minorities and the eugenic promise: The Transylvanian Saxon experiment with national renewal in inter-war Romania”, European Review of History/Revue européenne d’histoire, vol. 17, no. 6, 2010, pp. 861–880, doi: 10.1080/13507486.2010.532542; Tudor Georgescu, The Eugenics Fortress: The Transylvanian Saxon Experiment with ‘National Renewal’ in Interwar Romania, CEU Press, Budapest, 2016

[ix] Bernd Robionek, „Contested cooperation: the ethnic-German welfare cooperatives in the Vojvodina (1930s)”, European Review of History: Revue Européenne d’histoire, vol. 26, nr. 1, 2018, pp. 104-120. https://doi.org/10.1080/13507486.2018.1471045.

[x] Tomas Kasper, „The Sudetendeutsche Jugendgemeinschaft: the ideological and organisational platform of the Sudeten German youth movement and its means to create the Sudetendeutsche Volksgemeinschaft”, Paedagogica Historica, vol. 56, nr. 5, 2019, pp. 642–661. https://doi.org/10.1080/00309230.2019.1669679.

[xi] Despre activitatea elitei medicale transilvănene și modul în care aceasta a fost legată de mișcările de construire a comunității maghiare a se vedea și Bokor Zsuzsa, „«Separation is Required in Our Special Situation»: Minority Public Health Programs in Interwar Transylvania”,  Hungarian Historical Review, vol. 12, nr. 3, 2023, pp. 395-432. https://doi.org/10.38145/2023.3.395.

[xii] William H. Schneider, Quality and quantity: the quest for biological regeneration in twentieth-century France, Cambridge History of Medicine, Cambridge University Press, Cambridge, 1990.

[xiii] Pentru eugenia latină și variantele acesteia în Europa vezi Marius Turda, Aaron Gillette, Latin eugenics in comparative perspective, Bloomsbury, 2014; William H Schneider, Quality and quantity: the quest for biological regeneration in twentieth-century France, Cambridge University Press, Cambridge, 1990.

[xiv] Revistă lunară catolică cu tematică socială, economică, religioasă, redactată la Cluj.

[xv] Asemănător școlii de cercetare sociologică a lui Dimitrie Gusti, s-a desfășurat și în Transilvania cercetarea satului care a rezultat în monografii, această grupare a fost inițiată de către intelectualii numiți „tineri transilvăneni” (erdélyi fiatalok), cei care s-au adunat în jurul revistei Erdélyi Fiatalok (Tineretul Transilvănean). Ei au adoptat un set de valori social-creștine. Vezi Nándor Bárdi, Tamás Gusztáv Filep, József Lőrincz D. (ed.), Népszolgálat: A közösségi elkötelezettség alakváltozatai a magyar kisebbségek történetében, Regio Könyvek, Kalligram Kiadó, Pozsony, 2015.

[xvi] Revistă politică și socială, redactată în perioada interbelică la Cluj.

[xvii] „A fajelmélet vesszőfutása a párisi kongresszuson. A nemzetközi tudományos fórum izekre szedte a német faj- és vérségi törvényt”, Brassói Lapok, an 43, nr. 222, 1937, p. 7.

[xviii] Ziar, cotidian național, politic, cultural, redactat la Brașov, unul dintre ziarele cele mai importante de limba maghiară ale epocii.

[xix] “Vízzé válik-e a vér? Csízió, vérindex, valószinűségi számítás. — Bolyongás a tudomány berkeiben, hogy végre bizonyosságot szerezzünk származásunkról”, Ellenzék, vol. 55, nr. 230, p. 3.; a.d. [Albrecht Dezső], „Vegyes házasságok Transylvániában”, Hitel, an 2, nr. 1, 1938, pp. 92-93.

[xx] Revistă redactată la Cluj.

[xxi] s.k., „A szaporodás racionalizálása”, Korunk, an 4, nr. 4, 1929, pp. 313-314.; S.e., „Háború és eugenika”, Korunk,  an 2, nr. 7-8, 1927, pp. 557-559.; Sinkó Ervin, „Az eugenika problémája”, Korunk, an 1, nr. 10, 1926, pp. 649-651; László Dénes, „Eugénia, fajbiológia és sterilizálás”, Korunk, an 8, no. 12, 1933, pp. 917–920.

[xxii] Eugen Fischer, „Az eugenika mint tudományos probléma: a modern anthropologia problémái”, Korunk, an 1, nr. 11, 1926, pp. 692-700.

[xxiii] Imre Iván Steuer, „A fajkutatás nehézségei”, Korunk, an 14, nr. 4, 1939, pp. 301-305.

[xxiv] Imre Bányai, „A bioszociológia világképe”, Korunk, an 11, no. 4, 1936, pp. 292-297.

[xxv] Imre Bányai, ibid., p. 294.

[xxvi] Imre Bányai, ibid., p. 297. Aici se referă la Hans Friedrich Karl Günther (16 February 1891 – 25 September 1968), teoreticianul și scriitorul german, cunoscut prin teoriile sale despre rasiale.

[xxvii] Vezi Enciclica Papei Pius al XI-lea din decembrie 1930. https://www.vatican.va/content/pius-xi/en/encyclicals/documents/hf_p-xi_enc_19301231_casti-connubii.html.

[xxviii] Béla Baráth, „Kényszersterilizáció?” Erdélyi Tudósító, an 17, nr 1, 1934, pp. 16-21; Béla Baráth, „A fajegészségügy pozitív feladatai”, Erdélyi Tudósító, an 17, nr. 2, 1934, pp. 55-57; n.n., Hitler gyanus, Erdélyi Tudósító, 17, nr. 2, 1934, p. 67; Béla Baráth, „Sterilizációs utóhangok. (Nyílt levél.)”, Erdélyi Tudósító, an 17, nr. 3, 1934, pp. 98-99; András Nagy, „A tiszta fajok elmélete, Gáspár János: «Fajismeret» c. könyve”, Erdélyi Tudósító, an 19, nr. 11-12, 1936, pp. 383-390.

[xxix] Ferenc Horváth Sz., Elutasítás és alkalmazkodás között. A romániai magyar kisebbségi elit politikai stratégiái (1931–1940), Magyar Kisebbség Könyvtára, Pro-Print Könyvkiadó, Csíkszereda, 2007.

[xxx] Revista era o amprentă a unei ere foarte instabile pentru maghiari, iar orientarea spre dreapta a revistei poate fi atribuită poziției defavorizate a Bisericii Catolice. O analiză detaliată și minuțioasă a acesteia găsim în volumul lui Horváth Sz. Ferenc, op. cit.

[xxxi] „Az emberiség nem a testével, hanem a leikével csinálta történelmét”, Erdélyi Lapok, an 3, nr. 13, 1934, p. 6.

[xxxii] Béla Baráth, „Kényszersterilizáció?” p. 20.

[xxxiii] András György Nagy (1905-1982), medic maghiar din Miercurea Ciuc, autor a mai multor studii medicale și eseuri. A absolvit gimnaziul din Debrecen și Cluj (1915-1923), iar în 1929 a obținut diploma de medic la Facultatea de Medicină din București. A studiat chirurgia și ginecologia la Szombathely (1929-1930), apoi la Paris (1930-1931). A lucrat ca medic la Miercurea Ciuc din 1931, din 1935 a fost medic episcopal și profesor de medicina pastoralis la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Alba Iulia, iar între 1938-1945 a fost organizator și șef al departamentului de obstetrică din Sâncrăieni/Csíkszentkirály. A fost fondatorul și, în perioada 1964-1978, directorul Serviciului de Educație Sanitară din Raionul Ciuc/Csík și, ulterior, al Serviciului de Educație Sanitară din județul Harghita, până la pensionare. A scris peste două sute de articole și studii care au fost publicate în mai multe reviste. Manualul său de sănătate pentru liceeni a fost publicat în 1938. A ținut aproximativ 300 de prelegeri științifice, în special despre protecția familiei și a copiilor, despre lupta împotriva alcoolismului și a avortului.

[xxxiv] Béla Jancsó (1903-1967), jurnalist, critic și scriitor medical. A absolvit Colegiul Reformat din Cluj în 1921. A urmat studiile universitare la Budapesta, Cluj și Szeged, apoi a profesat ca medic, dar, pe lângă practica stomatologică și cercetarea istoriei medicale, a lucrat și ca scriitor încă din perioada studenției. Între 1940 și 1944 a fost asistent universitar la Institutul de Medicină din Cluj. O personalitate importantă în propagarea sănătății publice în Ardeal, autor al multor articole și cărți pe această temă.

[xxxv] Péter Cseke (red.), Béla Jancsó levelezése III. 1935-1940, Kriterion, Cluj-Napoca, 2019.

[xxxvi] Există foarte puține informații biografice despre Lajos Küttel. Descendent al familiei Küttel din Timișoara, a absolvit medicina la Universitatea de Medicină din Budapesta în 1920. A fost medic în Trascău (Torockó) între cele două războaie mondiale. Fiind membru al Asociației Muzeului Transilvan (Erdélyi Múzeum Egyesület), a ținut în mod regulat conferințe despre biologia rasei și ereditate.

[xxxvii] În 1934 cursul lui despre eugenie a avut loc în seria de conferințe populare ale Asociației Muzeului Transilvaniei (vezi Erdélyi Múzeum, an 40, 1935, p. 68.), iar în 1935 a ținut prelegere publică în seria de conferințe ale Societății Ferenc David (vezi Unitárius Közlöny, an 45, nr. 1, 1935, p. 21). Știm, de asemenea, că în 1935 autoritățile nu i-au permis să-și țină prelegerea sa despre teoria rasei (Erdélyi Múzeum, an 41, nr. 1-3, 1936, p. 79.) Conferințele sale despre eugenie și teoria rasei au fost urmărite de un public numeros.

[xxxviii] Lajos Küttel, „Eugéniai kérdések és az örökléstan”, Értesitő a Kolozsvári Orvos – Természettudományi Társulat-nak az 1934-1936 évben tartott orvosi, természettudományi szaküléséröl Erdélyi Múzeum, XLVII, 14-74.

Erdélyi Múzeum, Kolozsvár, 1936.

[xxxix] Ibidem, p. 57.

[xl] Ibidem, p. 67.

[xli] András Nagy, „Új könyv az ütközőponton”, Magyar Népegészségügyi Szemle, vol. 5, no. 4, 1937, pp. 91–92.

[xlii] Lajos Küttel, „Új könyv az ütközőponton: Válasz András Nagynak”, Magyar Népegészségügyi Szemle vol. 5, no. 5, 1937, p. 120.

[xliii] Ödön Husz (1879-1965) biolog, a studiat la Budapesta, Leipzig și Jena, iar în Germania a fost student al biologului evoluționist Ernst Haeckel. Din 1902 până în 1922, a fost profesor de liceu la Dej, iar din 1923 până în 1926 a fost director și apoi profesor la Liceul Reformat de Fete din Cluj.

[xliv] Keleti Ujság, 1934, an 17, nr. 39, p. 10.

[xlv] Dezső  Albrecht (1908-1976) avocat, politician și journalist, editor al revistei Hitel.

[xlvi] a.d. [Albrecht Dezső], „Vegyes házasságok Transylvániában”, Hitel,  1938, an 4, nr. 1, pp. 92-93.

[xlvii] Károly Kós, Kiáltó szó Erdély, Bánság, Körösvidék és Máramaros magyarságához, Cluj, Kolozsvár, 1921, p. 5.

[xlviii] Sulyok István, „A kisebbségi kérdés szociológiai oldala”, Erdélyi Muzeum, 1931, an 36, nr. 4-6, pp. 170-181.

[xlix] Sch. Z, „Faj, nép és nemzet viszonya”, Erdélyi Tudósító, vol. 17, nr. 3, 1934, p. 103.

[l] Ferenc Balázs, „Nép, Nemzet, faj”, Erdélyi Fiatalok, an 1, nr. 2, 1930, p. 17.

[li] Zsigmond Vita, „Faj vagy nemzet”, Erdélyi Fiatalok, an 1, nr. 4, 1930, pp. 51-52. p. 51.

[lii] Vezi Nándor Bárdi, „A népszolgálat genezise és tartalomváltozása”, în Népszolgálat: A közösségi

elkötelezettség alakváltozatai a magyar kisebbségek történetében, Nándor Bárdi,

Tamás Gusztáv Filep, József Lőrincz D. (ed.), Regio Könyvek. Kalligram Kiadó, Pozsony,

2015, pp. 11–47.

[liii] Despre aceste tendințe ale elitei medicale vezi Zsuzsa Bokor, „«Separation is Required in Our Special Situation»: Minority Public Health Programs in Interwar Transylvania”, Hungarian Historical Review, vol. 12, nr. 3, 2023, pp. 395-432, https://doi.org/10.38145/2023.3.395.

[liv] Vezi mai larg în studiul meu anterior, Zsuzsa Bokor 2023.

[lv] Gábor Doros, „Kik kössenek házasságot?” Magyar Népegészségügyi Szemle vol. 3, nr. 2, 1935, pp. 33–37.

[lvi] Ödön Nagy, „Szórvány és beolvadás”, Hitel, an 3, nr. 4, 1938, pp. 257-276; Miklós Csűrös, „Vegyes házasságok Erdély városaiban”, Kisebbségvédelem, an 1, nr. 2–3, 1938, pp. 32-37.

[lvii] Elek Bakk (1899-1972), medic internist, neurolog, endocrinolog, balneolog. A absolvit colegiul reformat din Odorheiu Secuiesc.Din 1918 a studiat la Universitatea de Medicină din Cluj, pe care a terminat-o șapte ani mai târziu la Budapesta. Între 1928 și 1940 a trăit și a lucrat ca medic în București, apoi în orașul Odorheiu Secuiesc A fost un activ membru al comunității tinerilor erdélyi fiatalok.

[lviii] Elek Bakk, A syphilis társadalmi vonatkozásairól”, Erdélyi Fiatalok 8, no.1, 1938, pp. 16–17.

[lix] András Nagy, Lót visszanéz, vol. 2, Kolozs-Dobokai Főesperesi Kerület, Kolozsvár, 2017, p. 175.

[lx] 338. Béla Jancsó, Az orvosi pálya. 1934. Arhivele Asociației Muzeului Ardelean, Arhivele personale Béla Jancsó, Fond 2, Manuscrisele lui Béla Jancsó, pp. 336-339, p. 338.

[lxi] Béla Demeter, Hogyan tanulmányozzam a falu életét? Szociográfiai kérdőív a falumunkásoknak, Erdélyi Fiatalok Kiadása, Cluj-Kolozsvár, 1931.

[lxii] András Nagy, Lót visszanéz, vol. 2, p. 143.

[lxiii] Ibidem, p. 142.