• Facebook
  • Utilizator nou
  • Logare
  • Iesire
  • Parola pierduta
  • Contact
  • Română Română Română ro
  • English English Engleză en
Revista Polis
  • Acasa
  • Redactia revistei
  • Numar curent
  • Reguli de redactare
  • Arhiva revista
    • 2022
      • Numarul 2(36)/2022
      • Numarul 1(35)/2022
    • 2021
      • Numarul 4(34)/2021
      • Numarul 3(33)/2021
      • Numarul 2(32)/2021
      • Numarul 1(31)/2021
    • 2020
      • Numarul 4(30)/2020
      • Numarul 3(29)/2020
      • Numarul 2(28)/2020
      • Numarul 1(27)/2020
    • 2019
      • Numarul 4(26)/2019
      • Numarul 3(25)/2019
      • Numarul 2(24)/2019
      • Numarul 1(23)/2019
    • 2018
      • Numarul 4(22)/2018
      • Numarul 3(21)/2018
      • Numarul 2(20)/2018
      • Numarul 1(19)/2018
    • 2017
      • Numarul 4(18)/2017
      • Numarul 3(17)/2017
      • Numarul 2(16)/2017
      • Numarul 1(15)/2017
    • 2016
      • Numarul 4(14)/2016
      • Numarul 3(13)/2016
      • Numarul 2(12)/2016
      • Numarul 1(11)/2016
    • 2015
      • Numarul 4(10)2015
      • Numarul 3(9)2015
      • Numarul 2(8)2015
      • Numarul 1(7)/2015
    • 2014
      • Numarul 4(6)/2014
      • Numarul 3(5)/2014
      • Numarul 2(4)/2014
      • Numarul 1(3)2014
    • 2013
      • Numarul 2/2013
      • Numarul 1/2013
    • Seria veche
  • POLIS+
    • Emisiuni 2017
      • 27 Octombrie 2017
      • 20 Octombrie 2017
  • Media
    • Evenimente
      • Constitutia 2013
    • Emisiuni
      • Constitutia 2013
    • Forum
    • Seria Polis
  • Anunturi
  • Cautare
  • Menu
Slide background

Journal of The Faculty of
Political and Administrative Sciences

Descarca articol PDF

Coordonat de Emanuel COPILAȘ

Volum VII, Nr. 4 (26), Serie nouă, septembrie-noiembrie 2019

Descarca revista PDF

„Dezvoltare acasă” și „casă a dezvoltării”.
Interferențe afro-europene.

Diana Sfetlana STOICA

Abstract: The purpose of this paper is to compare and criticize the concept of development at home (as a typical anti-migratory mindset revealed in some European contexts, whether nations, communities or only groups of citizens), with the concept of home for development (used from an African standpoint, as hosted in a postcolonial frame), in a still Eurocentric pattern of thought. Therefore, the concept of home is regarded through the lens of postcolonial paradigms and the central aim is to synthesize, from this comparative analysis, the points of intersection on different views on development (at the native home, or abroad, in the space of adoption), to align them to some perspectives on the notions of home, space, and community. The proposed qualitative analysis tries to highlight the political meanings of home, whiledeconstructing space and community. The importance of establishing links between views on the concept of home as root for development, lays in the possibility to advance more recent theoretical approaches that could shape the public discourse on the matter of the

Other, especially in Hungary and Italy.

Keywords: home, development, space,

Textul de față invită la o reflecție și o analiză cu privire la acea retorică eurocentrică și radicalizantă a Europei, care a formulat constructul „dezvol­tare acasă” versus retorica de origine afrocentrică ori în discurs al studiilor africane, care susține constructul de „casă a dezvoltării”. Pentru simpli­ficare, retorica radicalizantă a Europei aleasă în context este cea a Ligii Norduluidin Italia și a Partidului Fidesz din Ungaria, puse în oglindă cu o retorică ce la prima vedere pare diametral opusă din punctul de vedere al mobilității, ca generator al anxietății, atât printre imigranți, cât și în comunitatea gazdă1.

community, value.

Prin analiza critică a unui discurs politic, ca în cazul interviului cu liderul Fidesz, ViktorOrban2, dispo­nibil pe site-ul oficial al guvernului maghiar, iar ulterior trecut prin filtrul media și repropus audiențelor largi și nedefinite în comunitatea virtuală, intenția este de a trasa limitele con­ceptuale ale metaforei „dezvoltare acasă” și de a le face opozabile meta­forei din discursulafrican cu privire la o potențială „casă a dezvoltării”. O analiză analogă va fi efectuată asupra unor discursuri publice ale liderului Matteo Salvini și ale unor retorici auxiliare acestuia, care au fost me- diatizate în Italia, precum și, pe un al treilea nivel, a discursurilor din academie, în materia studiilor de dezvoltare și africane.

Această evaluare a conceptelor construite pe trei nivele, căutând într- un anume context național discursul autorității, într-un altul, discursul media și, pe al treilea nivel, care depășește cadrul național, un discurs al academiei, este limitativă.Totuși, ea este justificată de un echilibru al surselor cu privire la paradigmele urmărite: o sursă vest-europeană, una central-europeană și una africană, precum și un echilibru al efectului asupra comunității sau al prezenței comunității în această paradigmă.

Analiza se va concentra pe sur­prinderea a două aspecte, ale aparte­nenței ca drept3 și identificării ca libertate în sensul dezvoltării4, înce­pând cu modelarea noțiunii de casă în domeniul studiilor de dezvoltare și având în vedere premisa că la nivel european discursurile acestea poartă încă totemul naționalist, de la cele mai tradiționaliste dintre națiunipână la cele mai vestice și mai puțin considerate astfel5.

În urma analizei critice pe cele trei niveluri, obiectivul este acela de a numi și argumenta existența unor puncte de interferență între percep­țiile eurocentrice și cele afrocentrice asupra dezvoltării, în raport cu spațiul real sau virtual de concretizare a acesteia. Spațiul de referință este însă abstractizat, în calitate de „casă” sau „acasă/cămin”, cu aferentele valențe emoționale valorificate în aceste sen­suri. Existența sau numărul unor asemenea interferențe ar putea consti­tui un argument pentru omogenizarea perspectivelor și facilitarea proce­sului comunicațional intra și inter- cultural, în legătura cu tema Celuilalt, a migrantului, a minoritarului, contri­buind nu atât la atenuarea unor discur­suri extremiste, bazate pe manipu­larea de stereotipuri, cât pe oferirea unor alternative de apărare împotriva acestora audiențelor potențial receptive.

Perspective asupra noțiunilor fluide de casă, dezvoltare și comunitate

Casa (pentru care, în folosirea individuală, se va folosi termenul cămin, de la sensurile sale mai com­plete, prin traducerea și interpretarea din studiile de profil care sunt preponderent în limba engleză, deci din englezescul home) este spațiul afectiv unde sentimentul de aparte- nență6 este concretizat printr-o liber­tate de apartenență sau de integritate personală, unde identificarea7 este asigurată de libertatea de a se reprezenta și de a fi recunoscut de alții ca aparținând acelui spațiu8. În materie de studii de dezvoltare, noțiunea casă trebuie evaluată din perspectiva acestor libertăți. Dar a nu se înțelege, din punct de vedere politic, că această „casă” ar fi la fel de puțin flexibilă ca obiectul pe care îl desemnează în sensul propriu.

De obicei, achiziția unei case pre­supune un timp de cercetare a opor­tunităților, un studiu asupra costurilor acestora, iar dobândirea ei deschide calea către exercitarea unor drepturi de apartenență și identificare, ce vor fi opozabile libertăților celorlalți.

În acest sens, în contextul para­digmei dezvoltării ca libertate, ce ar consta în eliminarea oricăror constrân­geri care ar lăsa subiecții dezvoltării, adică indivizii, cu puține oportunități dea-și exercita raționalitatea9, crearea noțiunii de casă, care se formează în funcție de sensurile care îi sunt date10 din punct de vedere politic, ar fi un act creator, dar, în fond, un act de putere.Iarun construct care să facă referire și să reunească sub același acoperiș ideologic atât valoarea reprezentată de noțiunea de casă, cât și cea de dezvoltarear reprezenta nu o tautologie, cum este ea sugerată de paradigma unei „dezvoltări care ar începe de acasă”11, ci o antonimie structurală.

Dintr-o altă perspectivă, neo- behavioristă, noțiunea de casă se referă la spațiul vital către care ar exista o perenă tendință de revenire12, susținută de conștientizarea aparte­nenței și nevoia de identificare. Această revenire aduce în context mo­bilitatea, ca libertate, fapt, dar și justi­ficare a fenomenului migraționist, introdus în analiza de față doar ca un context de producere a unor discur­suri. Referirea la fenomenul migra- ționist are o vocație holistă, iar un aspect necesar a fi luat în considerare în legătură cu acesta, pentru o analiză a constructelor dezvoltării, este repre­zentat de comunitatea multiculturală, în limitele conceptuale ale căreia este util de operat.

Comunitatea este, în cele mai recente teorii, o totalitatefondată de umanitate, semnificând și casă, liniște și familie13. Comunitatea nu este însă mai puțin flexibilă decât așa cum casa era definită anterior14, printr-o exemplificare intuitivă. Pe de o parte, această flexibilitate este argumentată de paradigma modernității lichide15; pe de altă parte, ea este reflectată în studii etnografice de critică a multi- culturalității, prin aserțiunea tauto­logică „Căminulnu mai este același, odată ce l-ai părăsit”16. Această deconstrucție a spațiului căminului are o funcție și o miză politică în ceea ce privește actul de putere asupra definirii spațiului, a apartenenței și a identificării, considerând observațiile din registrul studiilor postcoloniale, conform cărora, e.g., prin mimă a culturii colonizatorului, subiectul colonizat devenise alteritate, dar nu se mai putea identifica, nefiind acasă nici cu colonizatorul, nici cu sine17.

Modelarea unei comunități multi- culturale, ca fiind una dintre rezul­tatele fenomenului migraționist, pre­supune și această ipoteză a alterității, pusă în corelație cu discursul postco- lonialist.Acestavede în chiar proble­matica gestionării comunicării dintre identitate și alteritateblazonul incon­sistenței construcției de discursuri vestice, eurocentrice18, a căror repli­care este posibilă șiîn alt spațiu decât cel al vestului sau centrului19. În fapt, această comunicare are loc în spațiul definit al unui cămin, care trebuie găsit, menținut și apărat de fiecare parte20, unde, ca urmare, un conflict între „cel care caută” și „cel care apără” este în continuare inerent.

Comunitatea ar fi materializarea acestui spațiu imaginativ, nedefinit, în care tocmai comunitatea este căutată, în calitate de cămin, prin satisfacerea nevoii la apartenență (securitate) și exercitarea dreptului aferent, precum și a libertăților de identificare și de mobilitate, ca și corolar al celei dintâi. Noțiunea de comunitate este justificativă în context și pe considerentul relevanței abordărilor sale în raport cu relațiile de putere, atât în materie de dez­voltare alternativă cu accent pe capacitare21, cât și în teoriile clasice cu accent pe creșterea economică, plecând chiar de la exemplul dez­voltării comunitare, indicate de un set de practici pentru gestionarea comu­nităților din colonii, astfel încât acestea să fie pregătite pentru o do­minație colonială22.

Conform studiilor geopolitice, dezvoltareaunei comunități ar fi încă dependentă, parțial și în mod clasic, de teritoriul acesteia23,24. Ca o finisare a determinismului clasic, conform căruia evoluția inerentă este dată de corespondența om-mediu și mani­festarea acesteia în materie de schimbare socială25, latura de factură spațială a dezvoltării este justificată de prezența în discurs a unei comu­nități. Aceasta, la rândul ei, presupune nu doar un teritoriu fizic, ci și unul virtual-emoțional, de obicei mai extins, apoi individul, ca membru al comunității, cu libertățile de aparte­nență și drepturile de identificare și nu în ultimul rând mobilitatea, ca libertate, drept sau valoare.

Din perspectiva holistă propusă, o reconsiderarea dimensiunii temporale a comunității, în evaluarea sensului de comunitate indus în constructe de tipul„casă a dezvoltării” sau „dez­voltare acasă” repropune ideea de dezvoltare cu sensul de evoluție, despre care sunt necesare o serie de reflecții tematice.

Sugerat a fi desuet26, termenul dezvoltarea servit studiilor de cer­cetare din ultimele decenii, ca anta­gonism la subdezvoltare27, a cărui percepție fusese acutizată în discursul politic al Lumii a Treia, ca urmare a paradigmelor postcolonialiste cu privire la marginalizare28,29,30,31 și rolul colonizator al dezvoltării32. Asemenea premise și intuiția asupra dezvoltării ca libertate a Amartyei Sen au deschis orizontul concep­tualizării dezvoltării ca libertate de alegere33. În fapt, conform definiției date  dezvoltării  în Human Development Reports al UNPD, aceasta ar însemna creșterea posibi­lității dealegere34 în susținerea căreia dreptul la identificare ar câștiga prioritate, ca urmare a libertății de a alege spațiul de identificare, în comu­nitatea de origine sau de adopție. Libertatea de alegere poate fi, din perspectivă existențialistă, pe deplin justificată, doar dacă dreptul de identificare este garantat, iar în acest sens, față de Sinele subiect sau obiect al dezvoltării, identificarea ar avea nevoie de un spațiu real sau imaginar de exercitare.

După această validare a identității prin identificare, problematica re­flectată în studiile de specialitate și mai ales în condițiile fenomenului migraționist al ultimelor valuri este aceea a graniței subtile între identitate și naționalitate35,36, precum și a paradoxului reflectat cu privire la cazul în care a admite libertatea de alegere a unei identități, deci de identificare, ar însemna ca politicile multiculturaliste să își piardă din esență37. Ca urmare, pe lângă difi­cultatea corespondențelor incluziune- conservaționism, faptul conceptu­alizării dezvoltării ca premisă și rezultat al multiplelor identificări într-un spațiu desenat în mod continuu de noi și noi sensuri pe care identitatea le dă acestuia, ca simbol al unui cămin, justifică atractivitatea acestei noțiuni, exercitată asupra unor exponenți ai puterii al căror discurs este marcat de ideologii de stânga. O discuție relevată în materie de deconstrucție a termenului dezvoltare este cea susținută cu privire la amprenta de tip top-down în folosirea acestuia, dar și a caracterului puțin democratic, criticat în registru neo- liberal38.

Constructul „dezvoltare acasă”. Ecouri europene așa cum a fost precizat în partea introductivă, constructul „dezvoltare acasă” a fost recent utilizat în discur­surile publice a două națiuni euro­pene: Ungaria și Italia.

„Ungaria este casa noastră. Trebuie să o apărăm.39” Așa se ex­prima prim-ministrul Viktor Orban în cadrul unui interviu acordat coti­dianului Lokal în data de 27 sep­tembrie 201640, redat pe pagina oficială a prim-ministrului41. Succesiv, și legătura cu Europa, mai precis cu Uniunea Europeană,este așezată pe firul emoțional al căminului: „Simțim că și Europa, pe care toți o iubim, este căminul nostru”42. Accentul pus pe teroarea pe care ar sădi-o în Europa valul de migrație definit ca Western Balkan Route43, dar și mai mult pe frica de cei ce vagabondează prin Europa44, în cazul în care dezvoltarea de acasă nu ar asigura națiunii cetățeni identificați cu aceasta, reprezintă în cheia de inter­pretare a analizei o tehnică de recon­firmare cu audiența a unei poziții radicale45 în legătură cu gestionarea unei situații de criză. În acest sens, problema națională are întâietate în fața celei globale, iar tema și dezideratul de dezvoltare al Ungariei sunt deduse implicit din autorefe- rențialitatea cu privire la cămin, relația cu Europa, poziția de salvatori ai Europei și nu numai, ci și ai Vestului și Creștinismului46. În acest discurs politic naționalist, căminul este hiperbolizat prin recurgerea la imaginarea a tot ceea ce nu ar însemna un cămin, și anume pericol, „vagabondaj”, puse în antiteză cu categoriile de „simțire” și „iubire”.

Hiperbolizarea căminului, asigu­rată prin accentuarea dreptului de apartenență al cetățeanului maghiar ca beneficiar al politicilor interne pozitive pentru el, și libertatea de identificare reflectată de capacitarea sa în a nu emigra, în discurs politic, sunt reluate de instituțiile statului maghiar și cu referire la retorica ajutoarelor către state în curs de dezvoltare47, realizând astfel o curbă de discurs spre justificarea limitării libertății de mobilitatea celuilalt, prin îngreunarea capacității sale de alegere, ca urmare a prezenței unei opțiuni cu avantaje dominante.

Un discurs de acest tip este repropus în mass-media italiană pe două niveluri: cel al discursurilor Lega Nord, reprezentate de Matteo Salvini, și cel al ONG-urilor și mi­siunilor care se ocupă cu operaționa- lizarea proceselor efective de acor­dare a ajutoarelor în state în curs de dezvoltare. Este vorba despre îndemnul de a-i ajuta în casa lor (Aiutiamoli a casa loro)48,49,50,51,52. În cazul discursului politic italian avut în vedere, diferit de cel al Academiei, al Vaticanului, al audienței opozante ligii și mișcării Cinque Stelle, noțiunea de cămin apare, pe de o parte, privată de valențele emoționale prin lipsa autoreferențialității (casa lor), iar, pe de altă parte, identificarea își găsește un loc explicit în spațiul carității, accentuând o viziune pater- nalistă asupra alterității.

Limitarea libertății migrantului la mobilitate, la apartenență într-o comunitate de adopție și identificare cu aceasta este dedusă din similara justificare a fondurilor dedicate ajuto­rării statelor în dezvoltare ce au avut potențial în a furniza asemenea imigranți Italiei, cu condiția stator­niciei acestuia într-un spațiucu care acesta este posibil să nu se fi identi­ficat. În plus față de discursul maghiar, tema responsabilizării pentru Celălalt, ca favoare pentru sine, include apărarea unui cămin al celuilalt, care nu s-ar putea confunda cu cel național. Tot tema responsa­bilității se referă la viitor și la gestionarea securității și anxietății în gazde și imigranți.Citat de trustul Mediaset, Ministrul Afacerilor Interne Matteo Salvini declara că obiectivul alocării de fonduri pentru ajutorarea statelor în curs de dezvoltare era de a le garanta copiilor refugiaților să crească în civilizațiile lor, iar copiilor (italieni) de a crește liniștiți53.

Cele două retorici prezintă câteva caracteristici comune, pornind de la experiențele diferite în ceea ce privește relația cu Celălalt, care este semnificat, pentru simplificare, în imaginea imigrantului din țări în curs de dezvoltare. În plan social, stereo­tipul Celuilalt a reunit stereotipuri născute din toate practicile de reve­nire, circulație a refugiaților, mino­rilor, femeilor, turismului sau mobi­litatea de schimbare life style, precum și cea de teroare54.

Amândouă se referă la ideea de cămin ca teritoriu de proveniență, spațiu al identificării optime sau loc exclusiv al celui căruia îi aparține formal, prin naționalitate. În timp ce în Ungaria discursul analizat face referire la căminul reprezentat de țară, în Italia, referirea la căminul propriu este indirectă, din exterior.

Dihotomiile „aici” și „acolo”, conform cărora„aici” este definit prin existența unui „acolo” bine delimitat, nu sunt noi, iar spațiul este o strategie reprezentațională55. Mai mult, ambele retorici valorifică posibilitatea de exercitare a dreptului de apartenență, materializat în faptul posesiunii („a noastră”, „a lor”) prin satisfacerea nevoii de siguranță și integritate, dar aclamă diferențe culturale și de civilizație (implicit pentru discursul unguresc, explicit pentru cel italian).

Deși accentuarea diferențelor culturale și a contextului asigurării separării reflectă o orientare antiglo- balizatoare, căci culturile trebuie „să se oprească, să se întâlnească,să se amestece”56, aceste diferențe sunt folosite pozitiv, pentru a accentua depărtarea lui „aici” de „acolo”. Dar rezultatul este tot, explicit, o viziune comună asupra necesității unor practici paternaliste, prin oferirea de sprijin financiar în scopul dezvoltării.

În vocabularul uzual, precum și în discursul politic, regional și global, termenul dezvoltare sau development este în continuare foarte folosit, pentru a înlocui o serie de noțiuni care, în mod referențial, ar descrie evoluția în timp a unui obiect-subiect al dezvoltării. În discursurile radicali- zante avute în vedere, percepția asupra dezvoltării este clasică, în sensul că aceasta este privită atât sub aspectul de proces, cât și sub acela de percepție a obiectului-subiect al dezvoltării asupra mizelor de deve­nire și a modelului de acțiune pentru realizarea obiectivelor de schim- bare57. Astfel, prin retorica apelului la acțiune de tip top-down sau justi­ficarea unei acțiuni de acest fel, mesajul este că o percepție oficială și de împărtășit a dezvoltării ca proces este aceea că acest proces ar porni în mod necesar „de acasă”58, de acolo unde Sinele este presupus a fi identificat, recunoscut și unde emoția apartenenței este nemijlocită, în con­dițiile garantării dreptului la aceasta.

Discuția despre o posibilă inovare a discursului radicalizant european prin promovarea de sloganuri aparent pro-globalizare, mai ales în contextul în care, cel puțin în ceea ce privește cazul Italiei, partidul Lega Nord a câștigat considerabile audiențe în ultimii ani, își găsește suport teoretic în studiile de specialitate, însă centrul de greutate al construcției „dezvoltare acasă” se află în acest „acasă”, ce poate reprezenta în sine o destinație, ca miză și rezultat al dezvoltării, în accepțiunea sa de proces: revenirea sau ajungerea acasă, precum călătoria lui Ulise.

„Casă a dezvoltării”. Perspective africane

Discursurile radicalizante ale Europei, ce au generat, au pus în circulație și, ca atare,au propus mentalului colectiv constructul de „dezvoltare acasă”, cu valențe ca „la tine acasă” sau „la ei acasă”, vor fi, în cele ce urmează, puse față în față cu câteva dintre concluziile provenind din studii de specialitate cu privire la percepția africană asupra unui asemenea construct, rearanjat sub forma „casă a dezvoltării”, ca urmare a valorii diferite acordate fiecărei noțiuni și interdependenței acestora în discurs.

Prin descrierea pe care Van Nieuwenhuijze o face fenomenului de regresie a locului de apartenență, din „cămin” în „casă”, odată cu materializarea efectelor dezvoltării invazive, nesustenabile59, este reflectat caracterul impersonal al noțiunii de casă, atunci când este vorba despre emoțiile legate de desăvârșirea apartenenței și a identificării. Este deopotrivă sugerat caracterul de obiectiv – cu sensul de finalitate – aldezvoltării, pornind de la accep­țiunea sa de proces menit să ordo­neze, să armonizeze. Acest obiectiv ar fi de a transforma, prin logica inversă, „casa” într-un „cămin”.

În registru african, desăvârșirea apartenenței și identificarea sunt libertăți și drepturi de factură postco- lonială, în discursuri recente care privesc atât decolonizarea rațiunii60, cât și a perspectivelor61. Noțiunea de casă este privită mai puțin din perspectiva naționalistă, prezentă în retorica radicală europeană, cel puțin în raport de cum apare această noțiune articulată în contextul comu­nicării interculturale și al interferen­țelor afro-europene. Această noțiune se leagă mai bine de cea de diaspora62. Interdependența dintre cămin și experiența diasporică a fost recunoscută de cetățeni ai statului Zimbabwe după conflictele anilor 2000, al căror rezultat fuseseră chiar creșterea anxietății și a sentimentului de tranzitivitate63.

Nu mai puțin fluidă decât casa ori comunitatea, diaspora contribuie rele­vant la dezvoltarea zonelor definite ca fiind „acasă” considerând factorul „origine”, însă spațiul la care se face referire este limitat la continentul african. Diaspora internațională este nesemnificativă cu privire la numărul ei, volumul contribuțiilor financiare pentru dezvoltarea comunității de ori­gine, numărul de vizite sau implicarea 64 în viața comunității de origine .

În studiile africane, căminul diasporei africane este prezentat a fi posibil oriunde, ca urmare a faptului că apartenența esteintegral inspirată delibertateadeidentificare pe baza relațiilor sociale, și nu pe logica locului65. Tendința de a minimaliza importanța casei a fost criticată ca provenind mai degrabă din cultura vestică66, însă ceea ce în această critică este considerată o eliberare utilitariană de categoria locului pare a fi mai degrabă exercitarea a două libertăți reunite sub același acoperiș, libertatea de identificare și cea de mobilitate. O dovadă etnografică în acest sens a fost furnizată de nuve- lista Maryse Conde, care s-a con­centrat pe deziluziile diasporei de a se identifica cu Africa67.

Deși constructul de „dezvoltare acasă” din retorica europeană în subiect susține ideea că o premisă a dezvoltării este căminul, iar practici și politici de dezvoltare au luat în considerare aceeași idee asupra dez­voltării care ar începe de acasă, din comunitatea de identificare68, în con­dițiile globalizării și ale preocupării de a garanta cât mai multe libertăți indivizilor, cu mize pentrudezvoltare, identificarea ar fi posibilă în mai multe spații, locuri fizice sau comu­nități. Identificarea este relativă și ar presupune pe fond o limitare a dreptului absolut de identificare al membrilor comunității dezirate de subiect ca spațiu de identificare, dacă admitem critica discursului multicul- turalist cu privire la diferențele cul­turale ca armă a celor slabi69 și validăm ipoteza că nu există culturi superioare, ele având aceeași forță po­tențială de a se impune asupra alteia.

În acest punct s-ar putea stabili o conexiune între percepția de factură europeană a cazurilor analizate și cea africană. Ea pornește de la libertatea de identificare și limitele acesteia. Retorica europeană încearcă să ghideze atenția, atunci când e vorba despre dezvoltare, către comunitatea de acasă, ca fiind exclusiv cea a locului de origine-cetățenie, în timp ce din retorica studiilor africane și postcoloniale comunitatea este cea dată de identificarea aspațială. Fiindcă aceasta joacă un rol de gen proxim primeia, iar noțiuneacămin este valorificată diferit, fundamen­tarea unui discurs sau a unor politici antimigraționiste pe oferirea de ajutor financiar comunităților în scopul limitării dreptului la mobilitate, apar­tenență ca și căutare sau identificare apare ca fiind golită de sensuri.

Date fiind limitările legale și naturale la libertatea de mobilitate, dificultatea de a ajunge în Europa (cel mai adesea pe ruta clasică, prin Italia, a Mării Nostrum70), identi­ficarea aspațială, dar mai ales carac­terul atemporal al gândirii tradițio­nale africane subliniat de John Mbiti, conform căruia africanii nu fac planuri de viitor71, sosirea imigranților africani în Europa nu corespunde cu o imediată revendicare a dreptului la apartenență, deși identificarea ar fi putut avea loc anterior acestui mo­ment. De altfel, chiar exercitarea acestui drept, mai complex decât simpla garantare a șederii, întrucât pre­supune efortul comunității de inclu­ziune, nu reprezintă un fapt al pose­siunii, ca în cazul retoricii maghiare.

Chestiunea identificării anterioare proiectării unei migrații către Europa dinspre Africa, în accepțiunea identi­ficării ca și căutare de recunoaștere, dar și ca afinitate culturală, este, pe de altă parte, reflectată de Edward Blyden atunci când înscria Africa pe o hartă mentală a actelor de curaj, amintindchiar de Garibaldi, Kossuth, Bismarck, Ashanti și zuluși, încă din anul 188772.

Din punctul de vedere al rezul­tatului dezvoltării prin exercitarea dreptului la mobilitate, prin emi­grarea către țări mai dezvoltate, o ipoteză de luat în considerare ar fi aceea că dorința la mobilitate spre Europa, mai ales considerând cazul țărilor care se află în stare de pace, nu ar fi insuflatădoar de nevoia sau convingerea de a se dezvolta cu orice preț prin creșterea propriului nivel de trai și a ajuta mai apoi comunitatea de proveniență, așa cum a fost sugerat în discursul european. Ipoteza europeană este, de fapt, în contra­dicție cu discursurile postcolonialiste care încă valorifică ideea de efect de subdezvoltare produs de colo- nialism73, în raport cucare o creștere economică drept urmare a contri­buției diasporei nu garantează o dezvoltare, mai ales dacă s-ar lua în considerare un indice al fericirii foarte redus, ca urmare a costului cultural presupus de acceptarea unei asemenea căi de dezvoltare, în perspectivă africană.

Concluzie și discuții

Constructele „dezvoltare acasă” sau „casă a dezvoltării”, așa cum au fost ele analizate, prin definirea noțiunilor care le compun, sunt utile conceptualizării unei comunicări în oglindă, între o perspectivă radicală, axată pe spațiu, material, prepon­derent individualistă, cum este ea exprimată prin retorica extremistă a Europei, și una libertariană, aspațială, atemporală, comunitariană, expri­mată prin retorica africană, dar și cea a studiilor ce o susțin.

În definirea casei drept cămin, a dezvoltării ca proces sau percepție, a comunității ca fundament și repre­zentare a căminului, a diasporei (și rolului său în validarea unui concept de dezvoltare care este de sorginte vestică,asimilarea sa fiind în sine un prim act de identificare),s-a observat fluiditatea acestor noțiuni.Ca urmare, și constructele „dezvoltare acasă” și „casă a dezvoltării” urmează același regim. Fluiditatea le conferă o majoră capacitate de deconstrucție.

Astfel, sensurile din retorica ma­ghiară asupra constructului sunt ușor cinice, responsabilitatea de a ajuta fiind asimilată sacrificiului tipic salvatorului. În ceea ce privește re­torica italiană, Italia fiind o societate mai deschisă, cu experiență de mi- grație masivă recentă și cutrecut colonial, aceasta pare mai blândă, concentrată pe conservarea elemen­tului civilizator, ca reconfirmare aatitudinii paternaliste față de state în curs de dezvoltare.

În ambele cazuri, miza dezvoltării este pură demagogie din perspectivă africană, întrucât acțiunile propuse vizează ajutorarea prin capitaluri financiare, deci o considerare clasică a dezvoltării ca și creștere econo­mică. Așa cum anterior a fost reflectat și raportat la critica mani­festării relațiilor de putere,acest tip de ajutor contribuie masiv la limitarea libertăților omului, în calitate de subiect al dezvoltării.

În continuarea paradigmei „Dez­voltarea începe acasă”, aceasta s-ar putea considera ca terminând acasă, în condițiile în care, ca deziderat, dezvoltarea este atinsă prin plenitu­dinea reconfirmării drepturilor și libertăților sale, ceea ce ține nu atât de simpla capacitare, cât de conștien­tizarea și cunoașterea acestora.Pe de altă parte, în viziune neoliberală, o discuție despre oferirea de ajutor financiar sau nevoia de ajutor este criticabilă nu doar prin prisma potențialului său de a limita libertăți fundamentale, ci și din perspectiva rolului diasporei în cristalizarea unor comunități puternice, reale, interesate de evoluție și schimbare. Odată prac­ticile și politicile de ajutor cu capital financiar sunt puse în aplicare, diaspora ar căpăta inconsistență și prin aceasta comunitățile ar fi devitalizate.

Analiza comparativă și interfe- rențială a celor două constructe reflectă cum, în final, constructul „casă a dezvoltării” este o proiecție a celui definit ca „dezvoltare acasă”, riscând a se confunda în perspectiva africană și a fi puse în opoziție în cea europeană. Ecouri provenind și din alte țări europene (ca unul dintre motivele susținute de Gilets Jaunes, părți ale discursului opiniei publice în justificarea Brexit) sunt relevante pentru a susține o majoră orientare spre înțelegerea discursului „dezvol­tării acasă” ca fiind producător de efecte, dar nici una dintre viziuni nu ar considera aceste efecte dezirate și pozitive.Pentru europeni, pentru că „dezvoltarea acasă” poate genera o revalorizare a discriminării pozitive, pentru migranți din Lumea a Treia, în acest caz africani, pentru că „dezvol­tarea acasă” repropune paradigmele colonialiste.

Pe de altă parte, considerarea globului drept casă a dezvoltării este reprezentată în studii ai autorilor africani de poziția împotriva margi- nalizării. De aceea, retorica dezvol­tării acasă este susceptibilă de aceeași opoziție. Cu toate că această opoziție africană nu pare la fel de consistentă caopoziția discursului european extremist cu privire la percepția europeană că „africanul” ar căuta în Europa un spațiu de identificare sau o casă care să-i creeze premisele unei dezvoltări și asupra căreia să exercite un drept de apartenență similar, în fapt, acest drept de apartenență apare diferit înțeles, operând cu categoria de spațiu singular, în cazul perspec­tivei europene (reprezentate, e.g., în discursul Fidesz) și de spațiu multi­plu, în cazul perspectivei africane.

Operând într-un spațiu multiplu, în valorificarea drepturilor și libertă­ților de a se identifica, de a aparține, de a-și constitui material și emoțional o casă, diaspora africană ar repre­zenta, în percepție europeană, sin­gurul subiect african activ în materia dezvoltării Africii, ca etalon și obiect al dezvoltării. Această percepție este voit reductivă și confuzia dintre diaspora africană și imigrantul sau refugiatuldin țări considerate ca făcând parte din Sudul Global sau din Orientul Mijlociu este instrumental perpetuată într-un asemenea discurs public al Europei. Parafrazând-o pe autoarea Fatima El-Tayeb, în cadrul Conferinței Afroeuropeans de la Lisabona din 4-6 iulie 2019, diaspora africană ar fi o comunitate de eterni emigranți.

Articole recente

  • Editorial. Populismul – o tehnică de propagandă5 decembrie 2017 - 15:13
  • Europa şi ameninţarea populistă5 decembrie 2017 - 15:03
  • Populismus in Deutschland, und die Auswirkungen auf die Bundestagswahl 20175 decembrie 2017 - 14:45
  • Populismo e neoliberismo5 decembrie 2017 - 14:30
  • Populism and gender5 decembrie 2017 - 14:26

Indexari

IndexariIndexari

Cele mai vizualizate articole

  • Campania electorală în teritoriu: aspecte empirice ale marketingului politic
  • România în Primul Război Mondial
  • Citi oameni a omorit comunismul? Si cine erau ei?* (How many people did communism kill? And who were they?)
  • Dimensiunea mediatică a populismului în România contemporană
  • Dinamica demografică în perioada post-1945 și implicațiile ei (geo)politice

Accesari site

Formulare (Forms)

Cerere tip - Descarca
Authors must send a request - Download
Contractul de editare - Download
Editing contract - Download
Formularul de cedare a drepturilor catre autori - Download
Copyright License Agreement - Download

Ultimele articole (Latest articles)

  • Mintea captivă în vremuri de urgie sau lupta pentru limpezirea minții14 iunie 2022 - 15:30
  • Război (informațional) și pace?14 iunie 2022 - 15:29

Contact

Str. Dimitrie Mageron, nr. 49, Iaşi, Romania
Tel. 0040 232 214 858
Fax: 0040 232 214 858

Ne puteti scrie la adresa redactia@revistapolis.ro.

© Drepturi de autor - Revista Polis - Universitatea "Petre Andrei" din Iasi - powered by Enfold WordPress Theme
  • Facebook
Scroll to top