Volume IV, Issue 4 (14), New Series, September – November 2016

Vizualizari articol [post_view]

Parteneriatul estic: începutul refluxului procesului de extindere a Uniunii Europene?

The Eastern Partnership: the beginning of the ebb for the EU enlargement?    

 Gheorghe Ciascai, Phd, conferentiar universitar

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucuresti

Abstract: The aim of this paper is to highlight the geopolitical limits and the strategic weakness of the European Union in his approach concerning the enlargement policy and the Neighborhood Policy after the beginning of the crisis in Ukraine. For this reason, the research will examine the evolution of the Eastern Partnership since February 2014 after the annexation of Crimea by Russian Federation and the start of war in eastern regions of Ukraine until present. Also, the paper will examine the impact of the dynamics of the Eastern Partnership for the Eastern European Partners, especially for Republic of Moldova.  

Keywords: European Union, enlargement, Eastern Europe, Russia, security, geopolitics

Introducere

Lansarea în 2009 a Parteneriatului Estic a creat impresia unei capacităţi reale a Uniunii Europene de a-şi consolida statutul de actor principal la nivel european, de a promova  adecvat interesele sale politice, economice şi de securitate în vecinatatea răsăriteană şi de a asigura o bună gestionare a frontierelor Uniunii. De asemenea, iniţiativa lansată la Praga în mai 2009 a parut că răspunde aşteptărilor diverse ale statelor ex-sovietice plasate între Uniunea extinsă în 2007 şi Federaţia Rusă. În plus, noul instrument al politicii externe a UE a generat speranţe în unele din aceste state care doreau o apropiere mai puternică de Uniunea Europeană, inclusive, pe termen lung, aderarea deplină la Uniune. Speranţe oarecum îndreptăţite de prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană care, aşa cum subliniază unii comentatori, permit oricărui stat suveran european să candideze la aderarea la Uniune[1].

Dintr-o alta perspectiva, Parteneriatul Estic a suscitat încă din start nemulţumirea Federaţiei Ruse. De altfel, Federatia Rusa a si pus pe picioare o veritabilă strategie care vizeaza contracararea printr-o gama variata de mijloacea proiectului european[2]. Parteneriatul Estic este perceput de liderii Federaţiei Ruse ca o implicare nepermisă a Uniunii Europene într-o regiune în care Moscova considera că are interese prioritare. Aceste interese sunt derivate de lideri ruşi din mostenirea sovietică şi ţaristă, din necesitatea menţinerii statutul de mare putere a Rusiei şi din necesitatea de a proteja anumite linii roşii de natură politica, geopolitică, militara si economica a Federatiei Ruse în străinătatea apropiată vestică.

În ciuda obiectivelor limitate ale Parteneriatului Estic, Federaţia Rusă a perceput demersul european ca o tentativă de extindere a Uniunii într-o regiune unde are interese vitale şi nu a ezitat să declanşeze un conflict deschis pentru a stopa acest proces, încălcand în mod grosolan normele dreptului internaţional. Din această perspectivă, ipoteza acestui articol este că Uniunea Europeană, deşi a reacţionat rapid şi consistent printr-o gamă extinsă de sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse, a  dovedit o ambiguitate dezarmantă în privinţa nivelului de ambiţie strategică şi a scopurilor politice ultime ale Parteneriatului Estic. Evitată prin omisiune de către liderii UE şi statelor membre ale Uniunii în prima fază a Parteneriatului Estic dar invocată de liderii din unele state partenere, tema lărgirii UE în vecinătatea estică a fost omisă constant de oficialii europeni şi în perioada care a urmat evenimentelor din 2014 din Ucraina. Deşi ar putea fi considerată ca o dovadă de moderaţie într-un context de securitate turbulent, respingerea posibilităţii aderării statelor est-europene partenere dornice să intre în UE, poate fi interpretată ca un semn al slăbiciunii reale a Uniunii. Refuzul european ar putea fi interpretat, desigur, şi ca o atenţionare la adresa comportamentului duplicitar al guvernelor din aceste state aspirante la statutul de candidat la UE[3]. O Uniune care, să nu uităm, din anii 70 ai secolului trecut pînă în primul deceniu al mileniului a derulat o constantă politică de extindere, fiecare deceniu fiind marcat de intrarea în Uniunea Europeană a cel puţin 3 noi membrii.

Parteneriatul Estic şi lansarea confruntării deschise cu Federaţia Rusă

Încurajaţi de reuşitele anterioare în materie de asociere cu statele vecine, în special în cazul statelor din Europa Centrală care în anii 90 a semnat acorduri de asociere iar în anii 2004-2007 au aderat la Uniunea Europeană, liderii europeni au sperat că  acordurile de asociere propuse statelor din Europa de Est în cadrul Parteneriatului Estic vor contribui la „europenizarea” guvernărilor în aceste state şi la stabilitatea şi la securitatea vecinătăţii răsăritene[4].

Criza din Ucraina din 2014 şi evenimentele ulterioare anexării Crimeei de către Federaţia Rusă au contrazis dramatic speranţele şi aşteptările europene. În ciuda semnării acordurilor de asociere şi liber schimb cu trei din statele partenere, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, potenţialele beneficii ale Parteneriatului Estic au fost afectate de deteriorarea bruscă a climatului politic, de securitate şi economic din vecinătatea răsăriteană. În locul difuzării către Estul Europei post-sovietic a bunei guvernări, a prosperităţii europene şi a  normativismului european în materie de conduită internaţională, Uniunea Europeană s-a trezit într-o realitate politică şi geopolitică ce aminteşte de războiul rece!

Pusă în faţa unei Federaţii Ruse cu o agendă revizionistă asumată explicit, prin anexarea unei părţi a teritoriului ucrainean, prin sprijinul vizibil acordat insurgenţilor separatişti din Donbas şi prin punerea sub semnul întrebării a normelor fundamentale ale dreptului internaţional, Uniunea Europeană s-a dezmeticit şi liderii săi au luat primele decizii de răspuns la comportamentul agresiv al Moscovei. Setul de sancţiuni politice şi economice la adresa Federaţiei Ruse, i.e. a personalităţilor politice şi agenţilor economici din Rusia, a fost însoţit şi de o tardivă reevaluare a comportamentului general al Federaţiei Ruse vis-a-vis de Uniunea Europeană şi de Occident[5]. A fost nevoie de şocul provocat conduita agresivă din Ucraina pentru ca europeni să descopere o „Rusie anti-gorbaciovistă”[6] şi antieuropeană. Este posibil ca valorile liberale care constituie temeiul  Uniunii Europeane şi a comportamentului său normativist în mediul internaţional să fi provocat o distorsiune în perceperea jocului internaţional realist al Rusiei presedintelui Putin pînă la declanşarea operaţiunilor militare separatiste din Ucraina cu sprijin rusesc[7]. Aceasta Rusie realistă şi revizionistă a văzut în extinderea spre Est a Uniunii Europene (şi a NATO) o deteriorare a echilibrului de putere[8]. În consescinţă, a creat o construcţie internaţională concurentă cu proiectul european – Uniunea Eurasiatica – în care să integreze statele din Parteneriatul Estic semnatare ale acordurilor de asociere cu Uniunea Europeana şi a dezvoltat o strategie subtilă de cultivare a disensiunilor în sînul Uniunii Europene, inclusiv prin lansarea unei platforme mass-media de propagandă antioccidentală, Sputnik[9]. Dacă în privinţa obiectivelor Uniunii Eurasiatice lucrurile erau ceva mai evidente, strategia de încurajare a rivalitatilor şi diviziunilor între statele membre şi de sprijinire a curentelor politice extremiste din statele membre parte a aşa numitului „război hibrid” a fost mult mai greu şi tardiv percepută de către mulţi europeni[10]. În acest context, liderii de la Kremlin nu au ezitat să utilizeze slăbiciunile şi divergenţele europene în gestionarea crizei datoriilor Greciei sau excesele radicale cu nuanţe naţionalist-iliberale ale guvernului de la Budapesta pentru a provoca ruperea consensului pe care se bazează decizia Consiliului referitoare la sancţiunile politice şi economice la adresa Federaţiei Ruse. Reuniunile bilaterale la vîrf dintre preşedintele Vladimir Putin şi primul ministru maghiar Viktor Orban din anii 2015 şi 2016 au reprezentat tentative manifeste ale Rusiei de a diviza Uniunea Europeană în dosarul ucrainean[11]. Însuşi Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, a avut poziţii publice concesive vis-a-vis de conduita Federaţiei Ruse de natură să afecteze consensul european şi respectarea angajamentelor Uniunii faţă de statele din Parteneriatul Estic, în special faţă de Ucraina. Declaraţia  presedintelui Comisiei Europene de la conferinţa internaţională organizată la Passau în Germania în octombrie 2015 conform căreia „EU must improve Russia ties”[12] sunt în dezacord cu poziţia oficială a Uniunii de menţinere a sancţiunilor la adresa Rusiei pînă la respectarea angajamentelor luate de această ţară la Minsk.

Dacă se adaugă la aceste tentative ruse de încurajare a divergenţelor la vîrful Uniunii Europene, relaţiile apropiate dezvoltate de diferiţi emisari oficiali sau neoficiali de la Kremlin cu mişcările politice de extremă dreapta anti-europene din diferite state membre ale Uniunii, inclusiv finanţarea acestor mişcări politice[13] avem o imagine mai completă asupra panopliei de instrumente subversive folosite de Federaţia Rusă în confruntarea cu Uniunea Europeană declanşată de criza ucraineană şi de Parteneriatul Estic.

Aşadar, avînd în vedere cele expuse anterior, nu e surprinzător că, în cele din urmă, la nivelul unora din structurile decizionale ale Uniunii Europene s-a conştientizat că Federaţia Rusă s-a transformat dintr-un potenţial partener într-un adversar real împotriva căruia este necesar să  dezvolte şi o strategie de comunicare publică[14].

Obiectivele limitate ale Parteneriatul Estic si limitele rezultatelor acestuia

În mod paradoxal, confruntarea deschisă a Uniunii Europene cu Federaţia Rusă generată de criza ucraineană este alimentată suplimentar chiar de anumite ambiguităţi şi linii roşii care se manifestă în cadrul Parteneriatului Estic care decurg din obiectivele limitate ale acestei iniţiative europene.

Aceste ambiguităţi ale Parteneriatului Estic asumate tacit de liderii europeni şi evitate cu destulă dificultate de statele partenere, în special de cele aspirante la calitatea de membru al Uniunii, s-au menţinut şi după semnarea Acordurilor de Asociere şi a celor de Liber Schimb cu Ucraina, Republica Moldova şi Georgia în cursul anului 2014, după izbucnirea crizei din Ucraina.

În ciuda arhitecturii complexe a Parteneriatului Estic care include atît o componentă bilaterală şi acordurile aferente, cît şi una multilaterală,  inclusiv cele patru platforme şi şapte iniţiative emblematice deschise pentru toate statele membre şi pentru cele şase state partenere, rezultatele în materie de apropiere de Uniunea Europeană sunt  modeste, inclusiv pentru partenerii cei mai avansaţi[15].

Administraţii publice atinse de corupţia endemică, lipsă de transparenţă în actul de guvernare, economii disfuncţionale, societăţi fragmentate, domnia legii în suferinţă sau ratele înalte ale sărăciei departe de standardele europene sunt cîteva din caractesticile remanente ale partenerilor estici, cei mai avansaţi în materie de reforme, precum Ucraina, Georgia sau Republica Moldova, deşi au beneficiat de finanţări nerambursabile europene şi de misiunile de asistenţă tehnică precum TAIEX.

Oficialii europeni şi experţi specializaţi în spaţiul răsăritean al Europei identifică drept sursa a menţinerii acestor caracteristici moştenirea sovietică a clasei politice care conduce aceste state, conservarea şi activarea reţelelor de influenţă şi de loialitate ale Federaţiei Ruse în viaţa economică şi politică din vecinătatea estică dar şi duplicitatea elitelor pro-europene din aceste state care încearcă adesea să exploateze oportunist ofertele pe care Moscova le face în mod consecvent.

Nu face excepţie de la această situaţie nici Republica Moldova, care a fost considerată o poveste de succes Parteneriatului Estic în anii 2013-2014, după cum remarca Nicu Popescu, expert al Institututului pentru Studii de Securitate al UE[16]. În ciuda prezenţei neîntrerupte la guvernare a unor coaliţiilor pro-europene din 2009 pînă în prezent, de semnarea şi de intrarea în vigoare a acordurilor cu Uniunea Europeană sau de sporirea substanţială a ponderii UE în comerţul său exterior în ultimii ani bilanţul moldovean în materie de „europenizare” nu este superior celui al Ucrainei afectată de războiul din Donbas şi al Georgiei cu handicapul său geografic şi geopolitic. Deteriorarea cursului reformelor în Republica Moldova, pe fondul unor grave scandaluri în sectorul bancar din această ţară şi a cazurilor de corupţie la nivel înalt, a fost sesizată de oficialii din UE care în Consiliul din februarie adresa critici şi recomandări ferme noului guvern aparent pro-european de la Chişinău[17].

Însă, deşi reponsabilitatea actorilor locali în rezultatele slabe ale Parteneriatlui Estic nu poate fi pusă la îndoială, examinarea acestor rezultate cu ajutorul unor instrumente mai  precise poate evidenţia şi responsabilitatea europenilor, a liderilor de la Bruxelles şi a celor din capitalele statelor membre.

 Aşa cum am menţionat mai sus, ambiguitatea angajamentelor europene şi limitarea obiectivelor Parteneriatului Estic la o „integrare parţială” şi-au pus amprenta asupra performanţelor acestuia şi ale reformelor din statele partenere.   Efectul absenţei unui orizont bine precizat şi asumat de extindere a UE în regiune a fost foarte bine sesizat de un expert în problematica Europei de Est post-sovietice „The EaP countries lack an EU membership perspective, raising the question of whether there is the political will to carry out systemic reforms. There is also the challenge of the EU’s overly ambitious expectations and conditions, inspired by enlargement logic. For these reasons, many reforms remain on paper…”[18].

Se pare că liderii Uniunii Europene şi cei ai statelor membre intrare în UE în anii 80, 2004, 2007 şi 2013 au uitat efectul catalizator al obiectivului aderării la Uniunea Europeană asupra tranziţiei lor democratice şi asupra propriilor reforme în  economie şi administraţie.

Vecinătatea estică a Uniunii Europene este oare … europeană?

Contraperformanţele şi regresul Republicii Moldova în materie de „europenizare”, după semnarea şi intrarea în vigoarea a Acordurilor de Asociere şi Liber Schimb în 2014  şi după adoptarea în acelaşi an a deciziei Consiliului şi Parlamentului European privind accesul fără viză în UE a cetăţenilor Republicii Moldova, pot fi, aşadar, interpretate şi dintr-o altă perspectivă.

Cu certitudine, liderii Uniunii Europene şi ai statelor membre poartă şi ele responsabilitatea pentru traiectoria sinuoasă a Parteneriatului Estic şi a statelor partenere puternic angajate în această iniţiativă. Excesul de prudenţă manifestat în stabilirea obiectivelor pentru a menaja susceptibilitatea Federaţiei Ruse, pentru a nu irita opinia publică din statele membre „obosită” de extiderile precedente şi pentru a nu încuraja aşteptări exagerate în statele vizate, s-a dovedit a avea rezultate contrarii.

Astfel, comportamentul liderilor europeni a reuşit să încurajeze o conduită revizionistă a Federaţiei Ruse, bine disimulată înainte de momentul semnării Acordurilor de Asociere şi Liber Schimb dintre UE şi statele Parteneriatului Estic. De asemenea, a provocat reacţii absurde şi nationaliste ale opiniei publice din statele membre, aşa cum o indică rezultatul referendumului din Olanda referitor la Acordul de Asociere UE-Ucraina[19]. În fine, a generat speranţe şi aşteptări în statele partenere care au mizat pe „vectorul european” pentru a evada din „geopolitica eurasiatică” şi pentru a depăşi traumele istoriei sovietice. Lectura articolului 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la dreptul suveran al statelor europene de adera la Uniune, negocierile de aderare derulate în prezent de Serbia, Muntenegru şi Turcia şi chiar Parteneriatul Estic însuşi susţin aceste speranţe.

Pentru a descuraja aceste  speranţe, factorii de decizie europeni trebuie fie să modifice Tratatul privind Uniunea  Europeană, fie să redeseneze harta Europei astfel încît statele Parteneriatului Estic să fie situate în afara acesteia.

Concluzii

Extinderile sucesive ale Uniunii Europena începînd cu cele din anii 70  şi pînă la cele din anii 2000 au avut toate o logică geografică şi geopolitică. După extinderea în direcţia nord-vest spre insulele britanice şi spre Danemarca a urmat în anii 80 o lărgire către noile democraţii din zona mediteraneeană a Europei. Extinderea spre democraţiile scandinave din anii 90 a fost urmată în primul deceniu al acestui secol de cooptarea în Uniunea Europeană a noilor democraţii din Europa Centrală, inclusiv cele din spaţiul baltic.

După finalizarea negocierilor cu statele candidate din Balcani este de aşteptat ca aderarea succesivă a acestora să aibă loc la începutul deceniului viitor. Pasul logic din punct de vedere politic, economic, strategic şi geopolitic al Uniunii Europene  ar fi să se îndrepte spre vecinătate răsăriteană europeană şi s-o integreze deplin, chiar cu riscul de a se confrunta cu o Rusie realistă, revizionistă şi anti-europeană.

Bibliografie

Anderson, J.J., Hybrid operations: lessons from the past, Brief Issue, no 33/October 2015, European Union Institute for Security Studies, Paris, accesat online în mai 2016 la adresa  http://www.iss.europa.eu/uploads/media/Brief_33_Hybrid_operations.pdf

Ciascai, Gh, Eastern Partnership of EU – the challanges and the oportiunities in the context of the the Ukraine’s crisis, CES Working Papers, Iaşi, vol VI, no 2A/2014

Ciascai, Gh., Parteneriatul Estic şi limitele procesului de „europenizare” a Estului, Polis, Iaşi, vol. III, No 4 (10) 2015

Damgé, M., (2014), „Prêt russe à FN : Moscou cherche-t-il à tester la cohésion de l’UE », Le Monde, 5 December 2014, accesat online în mai 2016 la adresa http://www.lemonde.fr/les-decodeurs/article/2014/12/05/emprunts-russes-moscou-cherche-t-il-a-tester-la-cohesion-de-l-union-europeenne_4533700_4355770.html

Ha, S., „Russian Propaganda, Disinformation, and EU strategy communication: revisiting Cold War rethoric”, Des regards croises sur l’Europe, 3 May 2015, accesat online în mai 2016 la adresa http://www.eyes-on-europe.eu/russian-propaganda-disinformation-and-eu-strategic-communication

Hoyle, B., „Putin bids to divide EU with 10bn euro loan to Hungary”, The Times, March 31 2015, accesat online în mai 2016 la adresa http://www.thetimes.co.uk/tto/news/world/europe/article4397354.ece

Junker, J. C., „EU most improve Russia ties”, BBC News, October 9 2015, accesat online în aprilie 2016 la adresa http://www.bbc.com/news/world-europe-34486157

Kaca, E., „EU Expert Missions to the Eastern Partnership Region: time to change”, Bulletin PIMS no 20 (870) 2016, The Polish Institute of International Affairs, Warsaw, 2016, accesat online în aprilie 2016 la adresa http://www.pism.pl/publications/bulletin/no-20-870

Monaghan, A., „Russia’s world. Facing a century of instability”, Brief Issue, no 3/2016, European Union Institute for Security Studies, Paris, accesat online în aprilie 2016 la adresa http://www.iss.europa.eu/uploads/media/Brief_3_Russia.pdf

Popescu, N., „ Hibrid tactics: Russia and the West”, Allert Issue, no 46/October 2015, European Union Institute for Security Studies, Paris, accesat online la adresa http://www.iss.europa.eu/publications/detail/article/hybrid-tactics-russia-and-the-west/

Popescu, N., „Cum s-a transformat povestea de succes a Moldovei în relaţia cu UE într-un eşec usturător pentru moldoveni”, Interviu pentru Radio Europa Liberă, 5 octombrie 2015, accesat online în mai 2016 la adresa http://www.europalibera.org/content/article/27284113.html

Popescu, N., Haukalla, „Russian futures: Horizon 2025”, Report no 26, March 2016, European Union Institute for Security Studies, Paris, accesat online în aprilie 2016 la adresa http://www.iss.europa.eu/publications/detail/article/russian-futures-horizon-2025/

Secrieru, S.,  „Moldova: Between Thougth Love and a Popcorn Strategy”, Blog Looking East, The Polish Institute of International Affairs, Warsaw, 22 February 2016, accesat online în mai 2016 la adresa https://blog.pism.pl/blog/?id_blog=44&lang_id=13&id_post=758

Wessel, R., Lazowski, A., „Dutch farce on Ukraine: Is there a a way out?”, Euobserver, 8 April 2016, accesat online în aprilie 2016 la adresa https://euobserver.com/opinion/132984

„Russia’s manipulation of information on Ukraine and the EU’s response”, Briefing, May 2015, European Parliament, accesat online în aprilie 2016 la adresa http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2015/559471/EPRS_BRI%282015%29559471_EN.pdf

The Eastern Partnership Multilateral Platforms, accesat online în mai 2016 la adresa  http://eeas.europa.eu/eastern/platforms/index_en.htm

The Eastern Partnership – Flagship Initiatives, accesat online în mai 2016 la adresa  http://eeas.europa.eu/eastern/initiatives/index_en.htm

Note

[1] Wessel, R., Lazowski, A., „Dutch farce on Ukraine: Is there a a way out?”, Euobserver, 8 April 2016, accesat online în aprilie 2016 la adresa https://euobserver.com/opinion/132984

[2] J.J. Anderson, „Hybrid operations: lessons from the past”, Brief Issue, no 33/October 2015, European Union Institute for Security Studies, Paris, accesat online în mai 2016 la adresa  http://www.iss.europa.eu/uploads/media/Brief_33_Hybrid_operations.pdf

[3] S. Secrieru,  „Moldova: Between Thougth Love and a Popcorn Strategy”, Blog Looking East, The Polish Institute of International Affairs, Warsaw, 22 February 2016, accesat online în mai 2016 la adresa https://blog.pism.pl/blog/?id_blog=44&lang_id=13&id_post=758

[4] Gh. Ciascai, „Parteneriatul Estic şi limitele procesului de „europenizare” a Estului”, Polis, Iaşi, vol. III, No 4 (10) 2015

[5] A. Monaghan, „Russia’s world. Facing a century of instability”, Brief Issue, no 3/2016, European Union Institute for Security Studies, Paris, accesat online în aprilie 2016 la adresa http://www.iss.europa.eu/uploads/media/Brief_3_Russia.pdf

[6] N. Popescu, Haukalla, „Russian futures: Horizon 2025”, Report no 26, March 2016, European Union Institute for Security Studies, Paris, accesat online în aprilie 2016 la adresa http://www.iss.europa.eu/publications/detail/article/russian-futures-horizon-2025/

[7] Gh. Ciascai, „Eastern Partnership of EU – the challanges and the oportiunities in the context of the the Ukraine’s crisis”, CES Working Papers, Iaşi, vol VI, no 2A/2014

[8] A. Monaghan, „Russia’s world. Facing a century of instability”, op. cit.

[9] S. Ha, „Russian Propaganda, Disinformation, and EU strategy communication: revisiting Cold War rethoric”, Des regards croises sur l’Europe, 3 May 2015, accesat online în mai 2016 la adresa http://www.eyes-on-europe.eu/russian-propaganda-disinformation-and-eu-strategic-communication

[10] N. Popescu, „ Hibrid tactics: Russia and the West”, Allert Issue, no 46/October 2015, European Union Institute for Security Studies, Paris, accesat online la adresa http://www.iss.europa.eu/publications/detail/article/hybrid-tactics-russia-and-the-west/

[11] B. Hoyle, „Putin bids to divide EU with 10bn euro loan to Hungary”, The Times, March 31 2015, accesat online în mai 2016 la adresa http://www.thetimes.co.uk/tto/news/world/europe/article4397354.ece

[12] Junker, J. C., „EU most improve Russia ties”, BBC News, October 9 2015, accesat online în aprilie 2016 la adresa http://www.bbc.com/news/world-europe-34486157

[13]  M. Damgé, „Prêt russe à FN : Moscou cherche-t-il à tester la cohésion de l’UE », Le Monde, 5 December 2014, accesat online în mai 2016 la adresa http://www.lemonde.fr/les-decodeurs/article/2014/12/05/emprunts-russes-moscou-cherche-t-il-a-tester-la-cohesion-de-l-union-europeenne_4533700_4355770.html

[14] „Russia’s manipulation of information on Ukraine and the EU’s response”, Briefing, May 2015, European Parliament, accesat online în mai 2016 la adresa http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2015/559471/EPRS_BRI%282015%29559471_EN.pdf

[15] E. Kaca, „EU Expert Missions to the Eastern Partnership Region: time to change”, Bulletin PIMS no 20 (870) 2016, The Polish Institute of International Affairs, Warsaw, 2016, accesat online în aprilie 2016 la adresa http://www.pism.pl/publications/bulletin/no-20-870

[16] N. Popescu, „Cum s-a transformat povestea de succes a Moldovei în relaţia cu UE într-un eşec usturător pentru moldoveni”, Interviu pentru Radio Free Europe, 5 octombrie 2015, accesat online în mai 2016 la adresa http://www.europalibera.org/content/article/27284113.html

[17] S. Secrieru, „Moldova: Between Thougth Love and a Popcorn Strategy”, op. cit.

[18] E. Kaca, „EU Expert Missions to the Eastern Partnership Region: time to change”, Bulletin PIMS no 20 (870) 2016, The Polish Institute of International Affairs, Warsaw, 2016, accesat online în aprilies 2016 la adresa http://www.pism.pl/publications/bulletin/no-20-870

[19] R. Wessel, A.Lazowski,, „Dutch farce on Ukraine: Is there a a way out?”, Euobserver, 8 April 2016, accesat online în aprilie 2016 la adresa https://euobserver.com/opinion/132984 , op. cit.