Planificarea economică sub monarhia autoritară din România

(The economic planning under authoritarian monarchy of Romania)

Florin GRECU

Abstract. The article analyzes the economic planning institution under authoritarian monarchy of Romania, 1938-1940. The Superior Economic Council, populated by specialists, had the main responsibilities of planning and economic control. The Superior Economic Council composition will be found in the structures of the National Renaissance Front as well as in the composition of the corporatist Parliament. The appointment of the Members of the The Superior Economic Council by royal decree has highlighted the monarch’s desire to have a personal institution, which would be composed of all the important representatives of the Economy, Industry and Finances. The Super Ministry, Ministry of National Economy, headed by Mitiţă Constantinescu, have the task of guidance, coordination and encouragement of the progress for the productive forces distribution of production, direction and supervision of importation, and preparation of economic laws. By the Decree of October 1939, the Ministry of National Economy may could decide the syndicalization of all enterprises, from a specific industrial branch, setting concrete tasks of production and selling of goods. The Superior Economic Council was established to coordinate the corporate economy through policies of planism and economic nationalization, but the corporate institutution of the Romanian authoritative state was the guild

Keywords: The Superior Economic Council, planned economy, authoritarian regime, Mitiţă Constantinescu, unions, guilds

Introducere

Articolul îşi propune să analizeze retrospectiv modul în care economia României, în perioada regimului monarhiei autoritare, 1938-4940, a fost centralizată şi planificată sub o instituţie care a purtat numele de Consiliul Superior Economic şi ulterior de Ministerul Economiei Naţionale. Ipoteza de lucru supusă demonstrării intentionează să arate faptul că Mitiţă Constantinescu, fostul şef al Băncii Naţionale a României, un apropriat al regului Carol al II-lea, a avut misiunea regală să pună în operă planul de centralizare a economiei naţionale prin intermediul unui super minister numit Ministerul Economiei Naţionale. Care a fost retorica regimului şi a lui Mitiţă Constantinescu, în timpul regimului autoritar? Răspunsul îl vom putea afla din analiza discursurilor reprezentanţîlor epocii şi din unele rapoarte ale Ministerului de Interne.

După instaurarea regimului monarhiei autoritare şi-a făcut apariţia economia planificată, odată cu constituirea Consiliului Superior Economic. Coordonarea politicilor economice de către partidul minister a devenit realitate odată cu centralizarea economiei. Deşi a fost creat în 1936,  fiind prezidat de Constantin Argetoianu, Consiliul Superior Economic avea drept obiective alcătuirea şi punerea la punct a planurilor centrale de investiţii, dezvoltare şi distribuţie.

Cum gândea Constantin Argetoianu, în perioada regimului monarhiei autoritare?

Constantin Argetoianu, de la tribuna Senatului, în ziua nominalizării sale ca preşedinte, în locul lui Nicolae Iorga, a definit rolul membrului de partid în parlamentul corporatist. Argetoianu, „ca un soldat disciplinat al Frontului”[1], mulţumea parlamentarilor pentru sarcina cu care a fost încredinţat, cu ocazia primirii funcţiei de preşedinte al Senatului, al Maturului Corp, declarând că „se încadra fără şovăire şi reticenţe în Frontul Renaşterii Naţionale şi în regimul creat prin Constituţiunea promulgată în primăvara anului trecut”[2]. Discursul lui Argetoianu de la Senat a constat în faptul că „va păzi regulamentul ca un câine credincios al regimului sub care trăieşte”. Senatorul numit de rege era de părere că „de un an de zile, regimul era bun. În acest sens, Argetoianu susţînea că regimul autoritar „este mult mai bun decât tot ce am avut până acum”[3]. Declaraţiile de intenţie ale senatorului Argetoianu nu sunt definitorii pentru linia generală a parlamentarilor „Legislativului”regal şi pentru membrii partidului stat. Supunerea şi ascultarea, aplicarea ideologiei noului regim, sunt definitorii pentru sistemele politice cu partid unic care şi-au propus control total.

Afinităţile politicianului Argetoianu pentru regimurile autoritare şi totalitare nu datau din timpul începerii lucrărilor parlamentului corporatist. Argetoianu era admirator al sistemelor autoritaritare din Italia, Germania şi Portugalia, atitudine demonstrată încă din noiembrie 1937, când, fiind în audientă la rege, milita „pentru un guvern totalitar, pentru un guvern al ordinii şi autorităţii, un guvern dincolo de orice alegeri sau tiranie de club”[4]. Gândirea şi ideile prodictatoriale ale lui Argetoianu au fost vizibile şi la politicienii dizidenţi ai partidelor naţionale, personaje care credeau într-un guvern de mână forte, care nutreau sentimente antidemocratice, şi antiparlamentare.

În articolul, „Pe marginea unui bilanţ”, Constantin Argetoianu aprecia că „noul regim, pentru a pune ţara în apărare, a trebuit să facă în câteva luni, scump şi în prispă, ceea ce Regimul Vechiu nu putuse să facă, ieftin şi pe îndelete, timp de atâţea ani”[5]. Dictatura regală era considerată ca fiind un proiect cu costuri mult mai mari decât regimul de natură democratică de dinainte de anul de graţie 1938. Retorica prodictatorială a lui Argetoianu era cunoscută încă din anii 30’. Argetoianu, în scrierile şi articolele publicate, era de părere că „dacă regimul politic instaurat în primăvara anului 1938 a putut da roadele pe care le-a dat, în mijlocul unei Europe sdruncinate până la temelie, dacă a putut păstra finanţele şi economia ţării intacte în conjuncturi internaţionale aproape catastrofale, apoi dovada este facută cu prisosinţă că acesta era regimul care ne trebuia! Să mulţumim încă odată Regelui Carol că ni l-a dat!”[6].

Clasa politică românească nu împărtăşea în totalitate opinia politicianului Argetoianu. Iuliu Maniu şi-a manifestat opoziţia faţă de instaurarea noului regim autoritar, precum şi opoziţia faţă de desfiinţarea partidelor politice şi aparaţia partidului unic.  Elogiul la adresa regimului şi a acceptării acestuia de către Argetoianu era unul de natură personală şi s-a manifestat în urma numirii sale ca preşedinte a Senatului corporatist. Pentru că „aşa ne trebuia” reprezintă dovada faptului că reprezentanţii noului regim, precum şi membrii Frontului Renaşterii Naţionale gândeau în acest mod, iar comportamentul politic s-a manifestat prin descătuşarea discursului radical la adresa partidelor politice şi a democraţiei parlamentare. „Aşa ne trebuia”, reprezintă dovada dispreţului faţă de monarhia constituţională.

Economia de stat: planificare şi control

Despre Consiliul Superior Economic aflăm detalii din ziarul Universul, unde au fost expuse raţiunile înfiinţării Consililui de către Patriarhul Miron Cristea. Astfel, Primul Ministru considera că „guvernarea actuală va întreprinde o operă constructivă într-un cadru excepţional. Pentru ca eforturile să nu fie dispersate şi randamentul muncii micşorat, se va întrebuinţa metoda planificării. Un Consiliu Superior Economic, recrutat cu grijă dintre cei mai distinşi specialişti, va întocmi un plan de lucrări pe o perioadă determinată de mai mulţi ani. Acest plan va prevede, într-o ordine de urgenţă bine chibzuită, problemele care cer o rezolvare în îndoita preocupare de a pregăti statul român să facă faţă oricărei greutăţi şi de a mări potenţialul nostru. Înzestrarea armatei, încurajarea agriculturii, refacerea căilor de comunicaţie şi îngrijirea sănătăţii publice, reprezintă problemele pe care se pune accent în special, în noul regim”[7]. Sursa de inspiraţie a planificării economiei era şi de această dată legislaţia fascistă italiană. Potrivit lui Salvatore Saladini, „scopul economiei planificate şi a statului corporatist fascist, inaugurate după 1925, mai apropriată de socialismul de stat decât de liberalismul economic, era înregimentarea economică”[8].

Noul regim autoritar a avut în vedere planificarea economică, situaţie care intra în contradicţie cu principiile liberale ale economiei de piaţă. Ziarul belgian Le Soir, de orientare liberală, aminteşte despre înfiinţarea Consiliului Superior Economic, subliniind intenţiile regimului autoritar de a planifica economia. Ainsi, M. Argetoianu, conseiller royal et président du Conseil Supérieur Economique; il a souligné que „le Conseil répond à un besoin économique ressenti depuis de nombreuses années et à un désir exprimé depuis longtemps par le roi. Dans sa forme actuelle etant compétant pour coordonner l’activité de différents départements économiques. Le Conseil, composé des représentants de l’économie et des spécialistes, dressera un plan économique général destiné à assurer  la nationalisation et, par là, l’argumentation de la production du pays. Dans le cadre de ce plan général, un plan spécial pour une durée de trois ou quatre ans sera immédiatement mis en application. Le  Ministre de l’économie, M. Constantinesco a caracterisé le conseil „comme un laboratoire destiné à coordonner les problèmes essentiels de l’économie roumaine”[9].

Membrii Consiliului Superior Economic erau personalităţi din întreaga sferă economică şi financiară a ţării. Compoziţia Consiliului Superior Economic se va regăsi şi în structurile Frontului Renaşterii Naţionale, precum şi în compoziţia Parlamentului corporatist. Numirea membrilor Consiliului Superior Economic prin decret-regal reflectă dorinţa monarhului de a avea un Consiliu compus din toţi reprezentanţii de seamă din sfera economiei şi finanţelor. Prin urmare, compoziţia Consiliului arăta în felul următor:

Constantin Garoflid era Preşedintele Uniunii Centrale a Sindicatelor Agricole. Fiind ales senator la categoria agricultură, reprezenta Liga Agricolă în Senatul corporatist, el fiind şi fost membru al Ligii Agrare;

Constantin Angelescu era Directorul General al Băncii Urbane, fost membru al PNL a fost ales deputat în parlamentul corporatist, la categoria industrie şi comert, în circumscripţia electorală Bucureşti;

Ion Gigurtu era Administrator delegat şi director al Societăţii „Mica” şi reprezentant al Uniunii industriilor metalurgice şi miniere;

Ion Bujoi era administrator delegat şi Director al Societăţii „Petroşani”;

Victor Slăvescu era Preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor. Eugen Savu era Administrator delegat la Banca Naţională a României;

Constantin Osiceanu era Preşedintele Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie;

Adrian Oţoiu era Administrator delegat la Banca Naţională a României;

Ion Văluţă era Preşedintele Camerei de Comerţ Chişinău;

Fritz Connerth era membru al Uniunii Sindicatelor Agricole;

Ion Flueraş era Preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii din România[10].

În ziarul Universul a fost publicată lista forurile de conducere ale Frontului Renaşterii Naţionale care au condus Directoratul. Directoratul avea 30 de membri, din care 10 reprezentau agricultura şi muncă manuală, 10 comerţul şi industria şi 10 ocupaţiile intelectuale. Directoratul, prin alcătuirea sa, reprezenta „organizarea tipic corporatistă a partidului”[11]. Consilierii regali luau, oricând, parte la şedinţele Directoratului. Directoratul se pronunţa, în caz de urgenţă, asupra mersului administraţiei publice, controla şi îndruma mersul organizaţiilor Frontului şi aplica sancţiunile disciplinare[12]. Funcţiile deliberative ale Directoratului erau ocupate doar de acei oameni care erau agreaţi de şeful organizaţiei unice în stat, aceştia fiind numiţi direct de către monarh.

În compoziţia Directoratului, printre personalităţile numite prin decret regal, îl regăsim şi pe guvernatorul BNR, Mitiţă Constantinescu. Astfel, la categoria agricultură şi muncă manuală au fost numiţi: 1) Armand Călinescu, 2) Flondor Gheorghe, 3) Gherman Iftimie, 4) Jebeleanu Ioan, 5) Ionescu Siseşti, 6) Şerban Mihail, 7) Seşcioreanu Constantin. La categoria comerţ şi industrie: 1) Angelescu Constantin, 2) Bujoi Ion, 3) Const. Mitiţă, 4) Gafencu Grigore, 5) Gigurtu Ion,  6) Savu Eugen, 7) Slăvescu Victor. La categoria ocupaţiuni intelectuale: 1) Petre Andrei, 2) Cancicov Mircea, 3) Cazalciu Grigore, 4) Ghelmegeanu Mihai, 5) Haţieganu Iuliu, 6) Iamandi Victor, 7) Ralea Mihail[13].

Mitiţă Constantinescu: Super-ministrul economiei naţionale

După apariţia Consiliului Superior Economic un alt sector necesita unificarea. Astfel, într-un raport către Ministerul de Interne se vehicula ideea apariţiei unui Minister al Economiei Naţionale, acesta fiind considerat de utilitate de către regimul autoritar. Consiliul Economic al Guvernului şi Consiliul Superior Economic erau considerate a fi utile, dar se sugera că nu puteau dirija economia în mǎsura în care ar fi putut face acest lucru un fel de „superministru” al Economiei Naţionale. De aceea, „era necesarǎ o unitate de energie şi de comandǎ printr-un minister, în care sǎ se înglobeze ministerul agriculturii, al comerţului şi industriei, al comerţului exterior, toate instituţiile în legǎturǎ cu economia naţionalǎ”[14].

Mentalitatea dictatorială nu lipsea nici în domeniul economic, după cum nu a lipsit nici în construcţia partidului unic. Ministerul Economiei Naţionale era considerat a fi un fel de dictator, care „ar trebui sǎ aibǎ agenţi de execuţie în teritoriu, dictatori economici ai regiunii, stimulatori şi coordonatori ai tuturor activitǎţilor economice”[15]. Atât Ministerul, cât şi agenţii lui din ţinuturi, erau investiţi cu puteri excepţionale, deoarece numai astfel se considera că se putea realiza un program de proporţii mari, menit sǎ scoatǎ economia ţǎrii din primitivism. Prin apariţia unui astfel de „dictator” se puteau realiza şi armonizarea interesele divergente.

Care era motivul pentru care un asemenea minister trebuia să apară?

Datorită faptului că „fiecare unitate economicǎ lucra numai pentru interesul sǎu propriu, fǎrǎ a ţine socotealǎ de interesul general”[16]. Ideea unui minister gigant al economiei naţionale a fost acceptatǎ prin întrunirea sub conducerea unui singur ministru a departamentelor economiei naţionale, a agriculturii şi finanţelor. În aprilie 1938 s-a pus în aplicare reforma reorganizǎrii Ministerului Industriei şi Comerţului, fiind transformat în Ministerul Economiei Naţionale, condus de Mitiţă Constantinescu. Ministerul avea sarcina îndrumării, coordonării şi încurajării forţelor de producţie, a distribuirii producţiei prin comerţul intern, a orientării şi supravegherii importului, întocmirea legilor economice pe tǎrâm industrial, comercial şi bancar. Prin decretul din octombrie 1939 Ministerul Economiei Naţionale putea hotărî sidicalizarea tuturor întreprinderilor dintr-o ramurǎ industrialǎ, stabilind sarcini concrete de producţie şi de desfacere a mǎrfurilor[17].

Mitiţă Constantinescu, în expunerea de motive, sintetizează viziunea regimului despre modul în care ar trebui construită noua economie. Potrivit lui, „datorită conjuncturii internaţionale şi la noi s-a simţit necesitatea unui regim unitar de administrare, îndrumare şi supraveghere a economiei naţionale pentru coordonarea factorilor economici şi realizarea interesului naţional”[18]. Discursul guvernului regal, în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul, este prealuat de toate ministerele. Retorica dictatorială poate fi observată la Ministrul de Interne Armand Călinescu, la Ministrul Muncii Mihail Ralea şi chiar la Ministrul Economiei Naţionale Mitiţă Constantinescu. Fenomenul controlului şi dirijismului era încadrat ordinii europene autoritare. Cu toate că s-a înfiinţat acest minister unic al naţionalizării economiei şi industriei, convingerea lui Mitiţă Constantinescu era că „acest minster nu va fi creator de bunuri, nu va fi comerciant bancar sau de mărfuri, nu va crea substanţa creditului”. Fiind format de doctrinele economice ale liberalismului[19], totuşi, Mitiţă Constantinescu era de părere că „tot iniţiativa şi activitatea privată vor fi factorii esenţiali de producţie şi de comerţ, tot disponibilităţile pieţei capitalurilor vor alimenta creditul de la economiile ţării spre organismele bancare”[20].

În ianuarie 1940 s-a adoptat decretul pentru înfiinţarea Comisariatului General al Petrolului pe lângǎ Ministerul Economiei Naţionale, care se ocupa de extracţia şi prelucrarea ţiţeiului, precum şi transportul, înmagazinarea în rezervoare, vânzarea şi distribuirea produselor, satisfacerea nevoilor armatei şi populaţiei civile; deciziile Comisariatului erau executorii. La 27 mai 1940 a fost semnat „pactul petrolului” prin care Germania obţinea prioritate la exporturile româneşti, iar România primea în schimb armament şi echipament de rǎzboi[21]. În condiţiile externe nefavorabile, precum acceptarea ultimatumului sovietic, Ministerul Economiei Naţionale este înzestrat cu puteri depline. Prin decretul din mai 1940 se luau măsurile necesare privind organizarea, coordonarea şi controlul producţiei, circulaţiei şi comunicaţiei articolelor necesare armatei şi populaţiei civile atât în economia internă, cât şi în schimburile cu străinătatea[22], în special cu Germania.

Principala caracteristicǎ a politicii financiare a regimului monarhiei autoritare a constat în faptul cǎ statul se erija în exponentul comerţului exterior, prin uniunile patronale ale exportatorilor, controlând circulaţia valutară, mecanism care a putut fi pus în funcţiune prin cooptarea în Frontul Renaşterii Naţionale sau a Parlamentului corporatist a tuturor bancherilor în frunte cu Mitiţǎ Constantinescu, şeful Bancii Naţionale. Prin politica de unificare bancară, Carol al-II-lea a dorit sǎ evite falimentul bancilor, situaţie des întalnitǎ în perioada înterbelicǎ, precum şi evaziunea fiscalǎ sau bancruta frauduloasǎ.

Bancherii erau mai discreţi, din punct de vedere politic, însă, prin înrolarea lor în structurile FRN-ului, România anului 1939 a avut cea mai mare creştere economică dintre toate ţările continentului, deoarece activitatea celorlalte bănci era controlată direct de către guvern, prin intermediul Guvernatorului BNR, Mitiţă Constantinescu, care era şi el controlat, iar evaziunea fiscală şi falimentul băncilor se intenţîonau a fi evitate. Acesta a fost motivul prezenţei bancherilor în structurile partidului şi mai târziu şi parlamentul corporatist.Toată breasla bancherilor a primit funcţii de deputaţi sau senatori în scopul menţinerii ordinii fiscale şi financiare. Mitiţă Constantinescu a fost cel care a reuşit, la sugestiile regelui, să menţină finanţele statului. Adtfel, regele Carol al-II-lea i-a cerut lui Mitiţǎ Constantinescu sǎ reevalueze stocul de aur al Bancii Naţionale, evaluare în urma cǎreia leul a fost depreciat cu 50% faţǎ de nivelul anului 1929 [23]. În perioada regimului autoritar toate comenzile din industrie erau realizate de stat prin intermediul Ministerului Economiei Naţionale, condus de Mitiţă Constantinescu. Guvernele regimului autoritar carlist se împrumutau de pe piaţa internǎ de la diferite instituţii financiare, contactând credite rurale, în vederea susţinerii agriculturii[24]. Prin planificarea şi naţionalizarea  economiei, prin apariţia breslelor, prin etatizartea sindicatelor, regimul carlist se asemenăna tot mai mult cu sistemele autoritare şi totalitare, care au fost experimentate în deceniul al patrulea şi în cele care au urmat şi denotă tendinţa generală de control a societăţii, economiei, sindicatelor, breslelor, prin inermediul pseudo-ideologiei colectiviste, de orientare fascistă.

În loc de concluzii

Funcţionarea statului român, în perioada 1938-1940, după principiile ideologice ale corporatismului, a reprezentat un minus pentru evoluţia politică, economică şi socială. Organizarea corporatistă a breslelor a avut efectul centralizării sindicatelor şi controlul acestora. Organizarea corporativă era doar un surogat deoarece clasa politică nu credea în ea, după cum nu credea nici în organizarea şi funcţionarea partidului unic. În ordinea corporatistă, „libertatea economică nu este respectată mai mult decât în statul socialist, căci inovaţia şi concurenţa sunt restrânse de legi interne în fiecare ramură”[25]. Luptele dintre liderii sindicatelor au continuat, cu toate că desfiinţarea partidelor politice şi aparaţia partidului unic a presupus şi eliminarea conflictelor sindicale. Scopul unificării vieţii sindicale a reprezentat realizarea acelei păci sociale pentru care vechiul regim liberal a fost dizolvat, însă noul regim dictatorial nu a reuşit să instaureze ordinea economică şi sindicală.

Modul de organizare corporatist a sindicatelor nu a reprezentat cheia rezolvării problemelor economice româneşti, după cum nici Consiliul Superior Economic, nici Ministerul Economiei Naţionale nu au putut să planifice şi să dirijeze economia, aşa cum anunţase odată cu apariţia instituţiei.

Consiliul Superior Economic a fost instituit pentru a coordona economia corporatistă prin politici de planism şi etatatizare economică, însă instituţia corporatistă în statul român autoritar a fost cea a breslei[26].  Arhitectura breslei avea două dimensiuni una pe vericală şi alta pe orizontală, care pun în lumină misiunea economică pentru care a luat naştere şi anume dirijarea şi coordonarea politicilor economice, în special cele de import şi export.

BIBLIOGRAFIE:

Carţi: 

DELSOL, Millon Chantal, Ideile politice ale secolului XX, traducere de Velica Boari, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

GIURESCU, DINU, Matei, Horia, NICOLAESCU, Nicolae, POPA, Marcel, Rădulescu, , STĂNCIULESCU, Gheorghe, Alexandru, Istoria României în date, Editura Enciclopedică Bucureşti, 2003.

MANER, Hans-Christian, Parlamentarismul în România (1930-1940), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004.

MÜLLER, Florin, Metamorfoze ale  politicului românesc 1938-1940, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2005.

ROGGER, Hans, Weber, Eugen, (Coordonatori), Drepta Europeană. Profil Istoric, Editura Minerva, Bucureşti, 1995.

SCURTU, Ioan, Istoria României În Anii 1918-1940, Editura Didacticǎ Şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 1996.

Documente de arhivă:

A.N.I.C., Fond FRN, Dosar 23/1940.

A.N.I.C., Fond Preşedinţia Consiliului De Miniştri, Dosar 9/1938.

A.N.I.C., Fond Preşedinţia Consiliului De Miniştri, Dosar 18/1938.

Reviste:

ARGETOIANU, Constantin, Zece Ani De Domnie Ai M.S. Regelui Carol Al -II-Lea, Organizarea politică, juridică şi administrativă, Vol. I., Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1940.

 „Frontul Renaşterii Naţionale”, Revista de Drept Public, No 1-2, , „Institutul de Arte Grafice Marvan”, Bucureşti, 1939.

GRECU, Florin, „Critical Analysis Of National-Populist Rhetoric Of Mihail Ralea, Labour Minister, About Guilds And Corporatism”, South-East European Journal Of Political Science,

Http://Seejps.Lumina.Org/Index.Php/75-Critical-Analysis-Of-National-Populist-Rhetoric-Of-MIHAIL-Ralea-Labour-Minister-About-Guilds-And-Corporatism.

„Viaţa şi opera lui Mitiţă Constantinescu”, Restitutio, nr. 4, Banca Naţională a României, 2004, file:///D:/Downloads/Mitita%20(1).pdf.

Monitorul Oficial:

Monitorul Oficial, Nr.3, Partea A-III-A, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1939.

Ziare:

Le Soir, Vers la relisation d’un vaste plan economique, N°114, Dimanche, 24 Avril 1938.

Universul, Anul Al 55-Lea, Nr.90, „Manifestul Noului Partid Către Ţară”, Din 1 Aprilie 1938.

Universul, Anul Al 56- Lea, Nr.4, Din 6 Ianuarie 1939, „Regulamentul Legii Pentru Înfiinţarea FRN”.

[1] Constantin Argetoianu, „Desbaterile Parlamentare”, Senatul, Şedinţa de joi 15 Iunie 1939, Monitorul Oficial, Nr.3, Partea A-III-A, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1939, p. 32.

[2] Ibidem, p. 32.

[3] Ibidem, p. 32.

[4] Hans-Christian Maner, Parlamentarismul În România (1930-1940), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, P. 184.

[5] Constantin Argetoianu, „Pe Marginea Unui Bilanţ”,  Zece ani de domnie ai M.S. Regelui Carol al -II-Lea, Organizarea politică, juridică şi administrativă, Vol. I., Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1940, p. 32.

[6] Ibidem, pp. 32-33.

[7] Universul, Anul Al 55-Lea, Nr.90, „Manifestul noului partid către ţară”, 1 Aprilie 1938, p. 3.

[8] Hans Rogger, Eugen Weber, (Coordonatori), Drepta Europeană. Profil Istoric, Editura Minerva, Bucureşti, 1995, p, 195.

[9] Le Soir, „Vers la relisation d’un vaste plan economique”, N°114, Dimanche, 24 Avril 1938, p. 3.

[10] A.N.I.C., Fond Preşedinţia Consiliului De Miniştri, Dosar 9/1938, ff. 8-9.

[11] Florin, Müller,, Metamorfoze ale  politicului românesc 1938-1940, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2005, p. 230.

[12] „Frontul Renaşterii Naţionale”, Revista De Drept Public, No 1-2, „Institutul De Arte Grafice Marvan”, Bucureşti, 1939, p. 272.

[13] Universul, Anul al 56- Lea, Nr.4, din 6 Ianuarie 1939, „Regulamentul Legii Pentru Înfiinţarea FRN” , p. 9.

[14] A.N.I.C., Fond FRN, Dosar 23/1940, f. 133.

[15] Ibidem, f. 133.

[16] Ibidem, f. 133.

[17] Ioan Scurtu, Istoria României În Anii 1918-1940, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 1996, p. 165.

[18] A.N.I.C., Fond Preşedinţia Consiliului De Miniştri, Dosar 18/1938, f. 9.

[19] “Viaţa şi opera lui Mitiţă Constantinescu”, Restitutio, nr. 4, Banca Naţională a României, 2004, accesat în data de 5.04.2016, file:///D:/Downloads/Mitita%20(1).pdf

[20] A.N.I.C., Fond Preşedinţia Consiliului De Miniştri, Dosar 18/1938, f. 9.

[21] Ioan Scurtu, op.cit., p. 167.

[22] Dinu Giurescu, Horia Matei, Nicolae Nicolaescu, Marcel Popa, Gheorghe Rădulescu, Alexandru Stănciulescu, Istoria României În Date, Editura Enciclopedică Bucureşti, 2003, p. 445.

[23] Ioan Scurtu, op.cit., p. 165.

[24] Ibidem, p. 165.

[25] Chantal Millon Delsol, Ideile politice ale secolului XX, traducere de Velica Boari, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 120.

[26] Florin Grecu, „Critical Analysis Of National-Populist Rhetoric Of Mihail Ralea, Labour Minister, About Guilds And Corporatism”, South-East European Journal Of Political Science, Http://Seejps.Lumina.Org/Index.Php/75-Critical-Analysis-Of-National-Populist-Rhetoric-Of-Mihail-Ralea-Labour-Minister-About-Guilds-And-Corporatism, accesat în data de 23.04.2016.