FENOMENUL FASCIST ÎN VIZIUNEA TEORETICIENILOR MARXIȘTI

THE FASCIST PHENOMENON THROUGH THE VISION OF MARXIST THEORISTS

Abstract

The author of this historiographical study aims to present some of the most interesting Marxist authors’ theses that have analysed the fascism in the interwar period. The goal of this research is to offer, through these visions a better understanding over those theses following the need to identify the nature of the ideological struggle between the communism and the fascism.

Keywords: : fascism, First World War, crisis, proletariat, middle class.

Introducere

Apariția mișcării fasciste în Italia în anii imediat următori încheierii Primului Război mondial a suscitat la nivelul gândirii politice discuții aprinse cu caracter teoretic. Foarte interesant este că abordările teoretice au avut un puternic caracter ideologic, fie că veneau de la dreapta sau de la stânga politică.

Pe parcursul acestui articol intenționeză să prezint prin intermediul metodei descriptive unele dintre cele mai importante teorii care au prezentat și analizat fascismul.

Primele reacții au provenit de la teoreticienii marxiști deoarece, Revoluția din Octombrie 1917 și câștigarea puterii politice de către bolșevici în Rusia țaristă a permis, pentru prima dată în istoria umanității, apariția unei puteri politice care se revendica de la conceptele de dictatură de clasă și de dictatură a proletariatului.

În plan ideologic, apariția fascismului a poziționat cele două mișcări politice pe poziții antagoniste. De aceea, primii teoreticieni care au atacat mișcarea și ideologia fascistă au fost cei situați la stânga politică. Acuzațiile acestora, îndreptate împotriva fascismului se refereau cu precădere la funcția politică a acestuia, care era aceea a menține exploatarea de clasă a burgheziei în dauna proletariatului.

Interesant este că, criticile adresate acestui model ideologic porneau de la analiza regimului social promovat de burghezie. Astfel, în complexul de analize expuse de-a lungul timpului, autorii au pus accentul pe dezvăluirea lipsurilor, greșelilor, defectelor, etc., a „regimului burghez”.

Abordări teoretice

Maurice Herbert Dobb a fost unul dintre cei mai importanți economiști marxiști britanici din prima jumătate a secolului al XX-lea. Din punctul său de vedere, apariția fascismului reprezintă rezultatul dezintegrării aşa numitei clasei mijlocii, determinată de criza economică, cauzată de disfuncţionalităţile sistemului capitalist.

Pentru Dobb, funcţia fascismului este dublă: aceea de a distruge, şi, dezintegra organizaţiile independente ale clasei proletare, pentru a avantaja interesele clasei mijlocii. Obiectivul acestei politici era ca, prin întărirea categoriilor burgheze, împreună cu organizarea naţiunii din punct de vedere spiritual şi militar, să se poată realiza un proiect avantajos de expansiune teritorială.[1]

În conformitate cu această logică, capitalismul a evoluat spre o formă superioară, imperialismul. Pentru a susţine această politică, regimul capitalist a produs elemente ideologice care să garanteze o susţinere de masă pentru politica imperialistă.[2]

Gheorghi Dimitrov, care a fost unul dintre cei mai importanțși lideri ai Internaționalei comuniste, considera că fascismul nu există doar în ţările unde au cucerit puterea politică, dar şi în acelea unde deţinea o largă bază de mase; „cu fascismul la putere se deschide dictatura teroristă a elementelor celor mai reacţionare, mai şoviniste, mai imperialiste ale capitalului financiar”. Făcând o comparaţie între nazism şi fascism, Dimitrov considera că, acesta din urmă este mai reacţionar deoarece fascismul nu este o putere situată deasupra claselor, cum nu este nici puterea micii burghezii asupra capitalului financiar. Fascismul este puterea aceluiaşi capital financiar, este organizatorul teroarei împotriva clasei muncitoare şi a acelei părţi revoluţionare ţărăneşti precum şi a intelectualilor.[3]

Lev Troţski, unul dintre liderii bolşevici care împreună cu Vladimir Ilici Lenin au reuşit să impună „puterea sovietelor” în vechiul imperiu ţarist, considera că: burghezia „ pentru a rămâne la putere avea nevoie de fascism, cu toate că nu iubește metodele plebee ale acestuia”.[4]

În concepţia lui Trotsky, fascismul nu era altceva decât dictatura capitalului monopolist, iar mica burghezie îi era asociată. Ideologul marxist atacă vehement clasa medie, identificată a fi mica burghezie, deoarece era alcătuită din ţărani sărăciţi, mici comercianţi şi meşteşugari, care se lăsau tentaţi cu ușurință de promisiunile făcute de fascişti, care promovau idei de solidaritate socială, înrolându-se activ în rândul acestora.[5]

Într-un alt articol, tonul este mult mai dur, membrii mişcării fasciste fiind considerați a fi parte a maselor micii burghezii înfuriate, bande declasate, proletari sărăciţi şi demoralizaţi, în fine toate acele categorii socialepe care capitalismul financiar îi împinge la disperare.[6]

Palmiro Togliatti, membru de prim rang al elitei comuniste italiene, participând în anul 1926 la cel de Al IV-lea Congres al Internaţionalei Comuniste, analizând regimul fascist, considera că aceste „este un inel în lanţul de acţiuni ofensive conduse de burghezie pentru a distruge orice posibilitate şi orice speranţă de renaştere proletară”.[7] Pentru Togliatti, micul burghez nu este niciodată ceea ce crede că este, ideologia sa fiind mai mult sau mai puţin instrumentul altei clase care îl domină.[8]

Doi ani mai tărziu, în 1928, Internaţionala Comunistă a realizat inventarul falimentului societăţii libere. Epoca imperialismului, înăsprirea luptei de clasă, izbucnirea războaielor civile după încheierea Primului Război mondial considerat „imperialist” au produs falimentul regimului parlamentar burghez. Acest proces de reacţie burgheză imperialistă, în anumite condiţii istorice, ia forma fascismului. Aceste condiţii istorice sunt: instabilitatea raportului capitalist, existenţa a numeroase elemente declasate, sărăcirea unui strat larg din rândul micii burghezii rurale, continua ameninţare de acţiuni de masă din partea proletariatului. Pentru a garanta o mai mare stabilitate, fermitate şi continuitate, burghezia este tot mai atrasă de modelul fascist. Rolul principal al fascismului este de a distruge straturile comuniste ale proletariatului şi a liderilor săi.[9]

Paul A. Baran şi Paul M. Sweezy puneau la îndoială fundamentele societăţii burgheze. Aceştia considerau că regimurile democratice sunt conduse de oligarhii financiare care preferă în general sistemele democratice, deoarece pricipiul alegerilor şi al consultărilor populare nu face decât să-i consolideze poziţia evitând astfel excesele provocate de o dictatură personală sau militară. Într-un astfel de regim, raporturile cu mişcarea de opoziţie sunt mult mai subtile, eficace, însă, la  nevoie, ar putea să apeleze la un regim autoritar.[10]

A.Thalhrimer a încercat să răspundă la întrebarea: De ce în anumite ţări ca Polonia, Italia, Bulgaria sau Spania au apărut forme ale fascismului, în schimb în alte ţări ca S.U.A, Franţa, Anglia acest fapt nu s-a realizat? Răspunsul acestuia a fost că : forma fascistă a statului nu s-a realizat în aceste ţări, deoarece a reuşit să-şi impună dominaţia  la un nivel atât de ridicat încât a determinat „crearea unei noi garanţii politice” pentru a-şi asigura dominaţia. În situaţii critice, această tendinţă ar putea să conducă la forme de dictatură deschisă a capitalului, care nu este obligatoriu să fie similar cu fascismul. Acceptarea formei fasciste se datorează unui sentiment de nesiguranţă pe fondul unei ameninţări cu o iminentă revoluţie militară. După ce burghezia a consumat toate formele sale de apărare apelează la acest tip de alternativă pentru a-şi menţine dominaţia socială.[11]

1. Bauer consideră că în ţări ca Polonia sau Iugoslavia nu se poate afirma că au existat guverne fasciste, acestea fiind regimuri contrarevoluţionare care au imitat fascismul. În concepţia sa, erau două cauze care au provocat apariţia fascismului: războiul şi crizele economice. Războiul a dezrădăcinat o mare a populaţiei care la momentul reântoarcerii acasă s-au găsit în imposibilitatea de a se reintegra. Aceştia au fost orientaţi în sens ideologic, militar, antidemocratic şi naţionalist. Crizele economice au redus la nivel de mizerie şi deziluzie largi mase de mici burghezi şi ţărani, deoarece marele capital pus în situaţia de a-şi reduce profitul a mărit gradul de exploatare a acestora.

Din punctul său de vedere bazele fascismului aveau două izvoare:

1.     a) ideologia naţionalistă a micului burghez orientată împotiva marelui capital ca şi al proletariatului;
2.     b) sprijinul acordat de marele capital.

Această susţinere se încadrează în teoria lui Thalheimer care vedea instaurarea fascismului ca o soluţie pusă în practică de burghezie.[12] Bauer argumentează că dacă mişcarea fascistă a fost pentru început o mişcare de masă a micii burghezii, accederea la putere a putut avea loc doar în momentul în care a primit sprijinul clasei capitaliste. Această mişcare a fost utilizată pentru a zdrobi clasa muncitoare. În acest mod, „clasa capitalistă s-a servit de această mişcare plebee şi rebelă” dar în realitate nu credea un moment să-i cedeze puterea şi în general îi „dispreţuia” pe liderii mişcării. Autorul consideră că prin aducerea regimului fascist la putere s-a reuşit într-o măsură mult mai directă influenţarea puterii politice în raport cu situaţia existentă în regimul democratic. În acelaşi timp,  înrolarea maselor burgheze în rândurile mişcării a paralizat câmpul de acţiune a acestora care se vor găsi în scurt timp în imposibilitatea de a-şi apăra interesele.

Încercând să sistematizăm ideile expuse anterior, observăm că teoriile marxiste doresc să formuleze o explicaţie ştiinţifică a fenomenelor istorice. În cazul fascismului, toate teoriile marxiste au ca punct comun determinismul socio-economic. Cu toate că există explicaţii şi accente diferite sunt delineate  următoarele aspecte comune:

1) capitalismul implică exercitarea din partea deţinătorilor de capital a puterii de control asupra mijloacelor de producţie. Această realitate implică existenţa unei importante puteri politice în mâna marelui capital ce produce o slăbiciune şi un sentiment de dezorientare din partea salariaţilor.

2) din motive interne a sistemului capitalist, apare o evoluţie cunoscută sub numele de imperialism ceea ce a produs elemente ideologice chemate să sprijine o politică de acest tip.

3) capitalismul a produs o pauperizare şi o proletarizare a societăţii, cu accent pus pe clasa medie, proces ce a permis dilatarea ideologiei naţionaliste şi imperialiste ce a avut ca rezultat crearea unei baze sociale pentru mişcările fasciste.

4) capitalismul reprezintă izvorul profundelor crize economice care au permis în anumite ţări să apară mişcări fasciste.

5) crizele economice au subminat stabilitatea politică şi ideologică a sistemului capitalist fapt ce a permis naşterea unor mişcări anticapitaliste. În anumite cazuri clasa conducătoare a preferat să distrugă legalitatea parlamentară şi parlamentarismul cu scopul de a-şi păstra dominaţia, instaurând dictatura fascistă.

6)  cucerirea puterii politice din partea mişcării fasciste nu ar fi putut avea loc fără un sprijin financiar şi logistic din partea unor sectoare principale ale clasei conducătoare.

7) un stat organizat pe principiile legalităţii parlamentare care ar fi permis mişcării muncitoreşti să-şi facă auzite propriile idealuri nu ar fi  avut o bază socială care să-i permită să aibă o politică imperialistă. Era nevoie ca toate resursele interne, economice, politice, militare şi psihologice să fie concentrate în mâna statului, iar această politică nu poate fi realizată decât de fascism.[13]

George Douglas Howard Cole a fost un socialist libertarian britanic ca a considerat că fascismul a fost un aliat al capitalismului şi nu doar un simplu lacheu al intereselor acestuia. Dezvoltarea sa a fost în mod gradual a fost infuenţată atât de condiţiile economice de după război, cât şi de un puternic sentiment de aversitate faţă de societatea vremii promovat de tinerele generații. Din punctul său de vedere, a trata fascismul ca un simplu rezultat al  cauzelor economice este o greşeală. În analiza fascismului trebuie să fie luate în considerare şi alte cauze care i-au influenţat apariţia.[14] Fascismul italian şi cel german nu a fost o nouă firmă a capitalismului imperialist, din contră a fost „o doctrină şi un mod de viaţă diferit” a treia forţă ce se impunea atât capitalismului imperialist, comunismului cât şi socialismului.

Coll consideră că fascismul este o a treia cale, o a treia forţă care avea ca putere motrice mica burghezie care era „împotriva ambiţiilor egalitariste a clasei muncitoare şi care se regăseau într-o accentuată criză economică datorată efectelor depresiunii economice”.[15]

Unul dintre cei mai importanți teoreticieni marxiști italieni a fost Antonio Gramsci. Notorietatea gânditorului sard s-a afirmat cu precădere după încheierea celui de – Al doilea război mondial. Destinul personal și politic pe care evenimentele tumultuoase din perioada interbelică le-au rezervat tânărului teoretician marxist au permis ca ideile sale să fie cunoscute, cu precăderea, după încheierea celei dea doua conflagrații mondiale.

Abordarea pe care o are Gramsci în raport cu mișcarea și ideologia fascistă se desfășoară pe două linii principale: prima dintre acestea se înscrie în gândirea marxistă europeană, în timp ce, a doua abordare principală pornește și ia în considerare realitățile interne ale statului și societății italiene.

Încadrându-se în viziune marxistă dominantă a timpului, Gramsci consideră că „ apariția fascismului se datorează revoltei micii burghezii ce a avut loc odată cu încheierea Primului Război Mondial, pentru cucerirea unei poziții economice independente; fascismul este un nou instrument al dominației de clasă, apărut cu scopul realizării unei unități organice între toate forțele burgheziei în cadrul unui instrument politic unic, aflat sub o conducere centrală și unică ce avea ca scop conducerea partidului, Statului și al guvernului; raporturile conflictuale din interiorul societăților liberale, pe fondul conflictelor existente pe plan internațional, au permis apariția și dezvoltarea mișcării fasciste”.[16]

Al doilea tip de abordare se referă la realitățile interne ale Italiei din perioada risorgimentală și postrisorgimentală. Prentru Gramsci, colaborarea dintre reacțiunea agrară și capitalismul industrial stă la baza apariției, organizării și ulterior al acțiunii mișcării fasciste, cele două categorii fiind partea ce-a mai reacționară din interiorul burgheziei italiene[17]; fascismul a apărut ca rezultat al reacției foarte slabe a Statului.[18] Noutatea pe care autorul sard a duce în interpretarea fascismului este introducerea conceptului de „revoluție pasivă” în raport noile realități sociale de după încheierea războiului. Pornind de la teoriile prezentate de Vincenzo Cuoco, Gramsci realizează o analiză interesantă a modului de influențarea a maselor, a tipului de activism politic și a raportului dintre societatea civilă și autoritățile statului. Conceptul de revoluție pasivă este nodal în abordarea gramsciană deoarece, prin intermediul acestui concept teoreticianul sard reușește să realizeze o teorie prin care a demonstrat că particularitățile istorice și geopolitice care au condus la apariția statului modern italian, menținerea raportului de inegalitate dintre Nord și Sud, introducerea „transformismului” de către guvernele liberale de drapta sau de stânga din peninsulă ca modalitate de a controla decizia politică la nivelul puterilor executive și legislative a condus la o pervertire a valorilor modelului ideal al „statului modern”. Din acest motiv, distrugerea echilibrelor interne specifice societății de status italiene care permisese menținerea și supraviețuirea vechilor grupuri de putere feudale, în interiorul paradigmei reprezentate de statul modern, odată cu încheierea războiului a condus la apariția unei derive nedemocratice. Riscul distrugerii unei ordini sociale care se realizase cu greu pe parcursul fenomenului risorgimental, apariția unei puteri și ideologii (comunismul) în Rusia sovietică a aruncat masele care constituiau clasa mijlocie italiană în brațele lui Benito Mussolini. Interesant este că, viitorul Duce a provenit din rândurile mișcării socialiste italiene, și nu din interiorul grupurilor conservatoare liberale radicale. Am putea spune că regimul autoritar al lui Mussolini s-a născut prin sciziunea unor grupuri radicale din interiorul mișcării socialiste. Astfel, mișcarea comunistă italiană care la situat la stânga extremă politică și dreapta extremă fascistă au plecat din interiorul mișcării socialiste, care, încă de la începutul războiului încetase să mai existe ca un partid antisistem. De aceea, fasciștii și comuniștii s-au organizat ca partide antisistem, atacând de pe poziții ideologice atât liberalismul, cât și socialismul italian.

Cele două partide politice se construiseră dea lungul timpului în baza unor ideologii politice care, deși aflate pe poziții diferite și opuse aveau ca punct comun concepția menținerii regimului constituțional parlamentar și lupta pentru revendicări politice menite să asigure pacea socială.

Concluzii.

Concepțiile teoreticienilor marxiști prezentați pe parcursul acestui studiu își cvalibrează criticile aduse fascismului pornind de la paradigma luptei de clasă. Pentru aceștia, există două clase situate pe poziții opuse, burghezia (identificată prin intermediul clasei mijlocii) și proletariatul. Apariția fascismului se datorează intrării în criză a clasei mijlocii, datorită crizei economice. Aceasta își are originile și este sprijinită de categorii diferite ale clasei mijlocii. Scopul acestui efort a fost acela de ași menține dictatura de clasă văzută sub cheia de interpretare a dominației sociale. Iar aceasta nu putea fi menținută decît prin înființarea și susținerea unei mișcări politice ce avea ca obiectiv distrugerea organizațiilor proletariatului, impunerea terorii împotriva acelor reprezentanți ai clasei muncitoare, a țărănimii și intelectualilor care doreau schimbarea raporturilor sociale în interiorul raporturilor de putere ale regimurilor liberale italiene.

Bibliografie

BARAN, A. Paul, SWEEZY, M. Paul, Il capitalismo monopolistico, Einaudi, Torino, 1968.

DIMITROV, Gheorghe, La Terza internationale, Roma, 1945.

DOBB, H. Maurice, Economia politica e capitalismo, Einaudi, Torino, 1950.

FELICE, de Renzo, Le interpretationi del Fascismo, Editori Laterza, Bari, 1995.

GRAMSCI, Antonio, ENZO, Santarelli (îngrijită de), Sul fascismo, Editori Riuniti, Roma, 1973.

STEIN, Ungelvik Larsen, BERNT, Hagved, I fascisti un opera indispensabile per capire le radici e le cause di un fenomeno europeo, Ponte alle Grazie spa, Firenze, 1996 .

TOGLIATTI, Palmiro, Raporto sul fascismo, Datanews editrice, Roma, 1955.

TOGLIATTI, Palmiro, „A proposito del fascism” (1928), în Societa, nr.4,1952.

TROTSKY, Lev, Ecrits 1928-1940, vol. II, Quatrième Internationale, Paris, 1958.

TROTSKY, Lev, „E ora?” în Scritti 1929-1932, Montadori, Milano,1968.

THALHEIMER, August, Uber den Faschismus, În Gegen den Strom, nr. 2-4, 1930, reprodus în Renzo De Felice „Il fascismo, Le interpretationi dei contemporanei e degli storici, Bari, 1970.

COLL, G. D.H, Storia del pensiero socialista: Socialismo e fascismo (1931-1939), vol. V, Laterza, Bari, 1938.

Resurse electronice

BAUER Otto, Der fascismus, 1936,

https://www.marxists.org/deutsch/archiv/bauer/1936/zwischen/faschismus.html.

DRĂGULIN, Cristea Ioana, „Risorgimento” în viziunea lui Antonio Gramsci, rezumatul tezei de doctorat, http://www.unibuc.ro/studies/index.php?path=Doctorate2015Martie%2FCRISTEA+DRAGULIN+IOANA+-+Risorgimento+in+viziunea+lui+Antonio+Gramsci/

Note.

[1] Maurice H. Dobb, Economia politica e capitalismo, Einaudi, Torino, 1950, p. 250.

[2] Stein Ungelvik Larsen, Bernt Hagved, I fascisti un opera indispensabile per capire le radici e le cause di un fenomeno europeo, Ponte alle Grazie spa, Firenze, 1996, p. 50 .

[3] Gheorghe Dimitrov, La Terza internationale, Roma, 1945, pp.4, 6.

[4] Lev Trotsky, Ecrits 1928-1940, vol. II, Quatrième Internationale, Paris, 1958, pp. 5,6.

[5] Ibidem, vol III, p. 397.

[6] Idem, „E ora?” în Scritti 1929-1932, Montadori, Milano,1968, p. 339.

[7] Palmiro Togliatti, Raporto sul fascismo, Datanews editrice, Roma, 1955, p.5.

[8] Idem, „A proposito del fascismo” (1928), în Societa, nr.4,1952.

[9] Renzo de Felice, Le interpretationi del Fascismo, Editori Laterza, Bari, 1995, p.67.

[10] Paul A. Baran, Paul M. Sweezy, Il capitalismo monopolistico, Einaudi, Torino, 1968, pp. 132 – 133.

[11] August Thalheimer, Uber den Faschismus, În Gegen den Strom, nr. 2-4, 1930, reprodus În Renzo De Felice „Il fascismo, Le interpretationi dei contemporanei e degli storici, Bari, 1970, p. 272.

[12] Ibidem.

[13] Otto Bauer, Der fascismus, 1936, https://www.marxists.org/deutsch/archiv/bauer/1936/zwischen/faschismus.html (accesat 29.05.2015).

[14] G. D.H, Coll, Storia del pensiero socialista: Socialismo e fascismo (1931-1939), vol V, Laterza, Bari, 1938, p.58.

[15] Ibidem, p.554.

[16] Ioana Cristea Drăgulin, „Risorgimento” în viziunea lui Antonio Gramsci, rezumatul tezei de doctorat, http://www.unibuc.ro/studies/index.php?path=Doctorate2015Martie%2FCRISTEA+DRAGULIN+IOANA+-+Risorgimento+in+viziunea+lui+Antonio+Gramsci/, p.43. (accesat 29.05.2015)

[17] Antonio Gramsci, Enzo Santarelli (îngrijită de), Sul fascismo, Editori Riuniti, Roma, 1973, p.20, preluat din . Ioana Cristea Drăgulin, „Risorgimento”, op.cit. p.43

[18] Ibidem.

Sabin DRĂGULIN